fbpx

Castelul Corvinilor

Evul Mediu fascinează

Evul Mediu fascinează cu moștenirea lăsată. Opere de artă care au dăinuit vremurilor, care ne uimesc și ne încântă privirile. Arhitectura ce ne poartă spre lumea poveștilor cu prinți și prințese și nu în ultimul rând ideile și soluțiile vremurilor, cu mijloacele de atunci. Bisericile și cetățile fortificate sunt exemple foarte bune de moșteniri de un farmec deosebit al Evului Mediu. Știați că în Transilvania sunt peste 160 de biserici

Citește mai mult

Târgul de Turism al României București, februarie 2018

Așa cum am promis, revin asupra Târgului de Turism al României 2018, ediția de primăvară. Așa cum am mai spus, evenimentul a fost găzduit în cele două pavilioane noi, B1 și B2 și, tot așa cum am mai spus, gazda mai are multe de facut pentru a fi primitoare. Nu vreau să par răutăcios dar experiență are și oamenii săi umblă destul prin lume. De ce nu văd și nu

Citește mai mult

Din lumea lui ”A fost o dată”

”A fost odată ca niciodată”, formula magică ce ne capta toată atenția, ”a fost odată ca niciodată”, expresia ce ne-a scos pentru prima dată peste granița camerei, expresia ce ne-a făcut să trăim în lumi imaginare și ne-a pus să ne folosim imaginația. Când auzeam ”a fost odată ca niciodată” curiozitatea maximă era să auzim ce viteji se vor înfrunta, pentru care prințese frumoase și, mai ales, în ce castele

Citește mai mult