fbpx

austria

Viena – orașul mereu altul

Acum câțiva ani am luat fetele, intr-un început de septembrie și am pornit spre Viena. Cea mare mai fusese la aici, cu destul de mult timp înainte. Am pornit cu noaptea în cap că aveam de făcut mai mult de 1000 de kilometri până la primul popas. Până să se lumineze trecuserăm de Orșova și pe la 9:30 eram la Timișoara. Ce mai, la 16 și ceva eram la Viena,

Citește mai mult

Momondo premiază cititorii

La Viena s-a petrecut amintirea mea pentru concursul Spring SuperBlog 2018, concurs la care Momondo nu premiază doar bloggerii ci și pe cititorii lor, adică pe voi. Ei bine tot ce trebuie să faceți este să adăugați într-un comentariu la acest articol pe pagina www.maestruldecalatorii.ro  o amintire din vacanțele voastre. Deci, hai la drum! Eram într-o perioadă în care inspirația pentru călătorii dădea pe răscoale și nu reușeam să mă hotărăsc

Citește mai mult

La Viena poți să faci orice

Viena este pentru cei mai mulți dintre noi prima capitală necomunistă cu care am luat contact, primul pas în lumea occidentului. Evident prima impresie a fost copleșitoare, diferențele erau atât de mari încât senzația era că am trecut printr-o poartă stelară și am ajuns într-o altă lume. Sunt perioade din an în care Viena este foarte prezentă în toată media iar perioada adventului este una dintre ele, în special datorită

Citește mai mult

Viena – ringul de vals al lumii

În sudul României plouă necontenit de ore bune, plouă ca toamna. Am zis toamna? Adică a venit așa, tiptil, tiptil? Și noi abia acum o vedem? Sau tocmai ce a venit și începe dansul cu vara care până mai ieri nu se dădea dusă? În București plouă și pe străzi oamenii cu umbrele sunt covârșitor mai puțini decât autoturismele ce pulverizează ploaia și o fac o ceață pentru a ne

Citește mai mult

Vine vacanța de iarnă!

La noi, pe crestele munților Rodnei, zăpada a dat deja semnalul că va veni curând. Toamna știe ce o așteaptă și a început să coboare cu turmele la vale și apoi să ia urma păsărilor călătoare spre sudul mărilor albastre și calde. Prima pudră a căzut și în Alpi, spre bucuria celor ce se simt mult mai bine pe schiuri decât pe trotuar. Deși pe la noi iarna e mai

Citește mai mult

Ce facem în minivacanța de Sfânta Maria?

Aflată în plină vacanță de vară minivacanța de Sfânta Maria este pentru mulți dintre noi o foarte bună oportunitate pentru relaxare, pentru o schimbare de decor, pentru a vedea lucruri noi și a ne îmbogăți lista de experiențe dar mai ales pentru a evada din cotidian. Chemarea mării este, desigur, puternică dar, în perioada Sfintei Mării, din ceea ce știu este aproape imposibil de găsit un loc pe Litoralul românesc,

Citește mai mult

A început magia Piețelor de Crăciun, a început Adventul

A început magia Piețelor de Crăciun, a început Adventul Ce este Adventul? Adventul sau perioada premergătoare Crăciunului este una dintre cele mai frumoase perioade din an, o perioadă de liniște, este perioada poveștilor la gura sobei, a târgurilor și piețelor unde aromele de migdale prăjite, de mere coapte și scorțișoară, de vin fiert și turtă dulce se îmbrâncesc spre a ne invada primul nările și a ne stârni poftele. În

Citește mai mult

Visul vienez pe gheață

Piața de Crăciun de la Viena se închide chiar în Ajun. Poate vă închipuiți că locul este cuprins de tristețea cotidiană a unui anotimp care anul acesta și-a pierdut ornamentul de bază, că pe acolo vor mai trece doar câțiva conțopiști presați de trecerea timpului în defavoarea lor, grăbiți să nu rateze condica? Ei bine, la scurt timp după focurile de artificii ce vestesc Anul Nou, imediat după sărbătorile de

Citește mai mult

Cursa de noapte

Cu un total de 122,7 km de pârtii și 44 instalații de cablu, aria de schi Planai-Dachstein a fost vedeta serii trecute. Cursa De Noapte este un eveniment așteptat în fiecare an atât de admiratorii slalomului, cât și de cei mai buni profesioniști. Spectatorii trăiesc coborârile copleșiți de dorința succesului favoritului, iar participanții copleșiți de emoția competiției și sub presiunea unicității etapei de Cupă Mondială. Fiecare sutime de secundă e

Citește mai mult

Schloss Hof, bijuteria ascunsă a Austriei

Schloss Hof este un loc mai puțin vizitat de turiștii români – nu pentru că acesta nu ar răpi o întreagă zi pentru a-și etala misterele, ci pur și simplu pentru că nu e „în drumul lor” spre munți, Germania, Italia, etc. Proiectat în stil baroc de arhitectul Johann Lukas von Hildebrandt, la comanda Prințului Eugen de Savoya (cel al cărui nume îl poarta strada care găzduiește ambasada României în

Citește mai mult