fbpx

Strada Franceză

4 distribuiri

Strada Franceză este considerată cea mai veche stradă din București. Care și-a păstrat aproape neschimbat amplasamentul și traseul. Pentru câteva secole. Cele mai recente. Este incredibil cum a reușit. Poate că noblesse oblige.

Intrăm în istoria locului

La sfârșitul secolului al XIII-le, începutul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bâtrân, se construiește o cetate cu ziduri de cărămidă și șanț de apărare Vlad Țepeș consolidează această cetate și o face reședință domnească. Alternativă reședinței de la Târgoviște.

Primele dovezi scrise datează de pe vremea lui Radu cel Frumos care mută reședința domnească aici.

În vechile planuri din secolele XVI, XVII, pe lângă Curtea Veche, cum numim Cetatea de Scaun de la București, era o stradă numită Ulița Mare. Traseul ei este aproape neschimbat de mai bine de cinci sute de ani.

Din aceleași planuri reiese că și actuala stradă Lipscani purta același nume.

”Drumul” spre Strada Franceză

În secolul următor, din Ulița Mare, a devenit Podul cel Mare din Curtea Veche. Peste încă un secol va fi numită Podul Curtea Veche iar apoi Ulița Curții Vechi. Porțiunea dintre actuala Calea Victoriei și Strada Smârdan a avut mai multe denumiri: Ulița cea Domnească sau Ulița Ișlicarilor și Boiangiilor.

Denumirea de Strada Franceză, se pare că se datorează faptului că la 1798 pe această stradă și-a avut locuința domnul Emile Gaudin, la acea vreme, consulul Franței la București.

În planurile de urbanism ale maiorului Dimitrie Pappasoglu din 1871, strada apare denumită Strada Carol.

Comuniștii i-au schimbat numele în Strada 30 Decembrie. După momentul 1989 a devenit Strada Iuliu Maniu, iar din 2007 a revenit la numele de Strada Franceză.

Avantajul de a fi în centru

Strada a fost printre primele podite cu lemn, apoi printre primele pavate cu piatră cubică. A fost prima iluminată public cu felinare cu untdelemn. Mai târziu, tot printre primele a trecut la sistemul cu gaz aerian.

După Marele Incendiu din 1847, Strada a renăscut cu case de oameni care și-au permis arhitecți și constructori buni. Pe strada Franceză găsim cele mai vechi clădiri din București. Strada a atras investitori și oameni celebri. La numărul 14 a locuit Bogdan Petriceicu Hașdeu și acolo s-a născut fiica sa Iulia. Pe această stradă s-a construit de către Manuc Bei celebrul han care-i poartă numele și care funcționează și azi. În 1867, omul de afaceri ceh, Carol Patzac a deschis un magazin de delicatese care a devenit renumit nu doar în București. Mezelurile sale erau comandate și din provincie, dar și din Austria, Germania sau chiar Elveția.

Epoca comunistă nu a iertat-o nici pe ea și naționalizarea a produs pagube și rupturi de nereparat. Unele case au fost restaurate, dar sunt destule care așteaptă să-și recapete strălucirea.

Strada Franceză nu este doar cea mai veche stradă a Bucureștiului, este chiar fundamentul și spiritul pe care s-a construit orașul.

Fii mereu gata de aventură!

Abonează-te și descoperă destinații noi, ponturi de călătorie și inspirație pentru următoarea ta escapadă!

Mai multe articole

Parcul Palatului Schönbrunn din Viena, cu Gloriette în fundal

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn!

Vine Summer Night Concert la Schönbrunn, pe 19 iunie!  Primele acorduri ale mult-așteptatului eveniment în aer liber, din parcul palatului, se vor face auzite la ora 20:45, ora locală. Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena este un omagiu adus tuturor, nu doar melomanilor, la finalul stagiunii. Cum v-am spus, Summer Night Concert are loc în parcul Palatului Schönbrunn, între Palat și Fântâna Neptun. Intrarea este liberă. Tradiția acestui concert

Mai mult...
Avioane Lufthansa pe pista unui aeroport

Ce știți despre aeronava „Freising”? Primul zbor Lufthansa cu internet Starlink

Ce știți despre aeronava ”Freising” aparținând companiei Lufthansa? Probabil mai nimic. Nici eu n-am știut nimic până în august. Hai să vă spun și vouă! Freising este numele unui A 320neo din flota Lufthansa Group. La începutul lunii august a intrat în hangarul Lufthansa Technik de pe aeroportul Berlin Brandenburg pentru revizii tehnice periodice. În același timp specialiștii Lufthansa au montat antenele și tot ce trebuia pentru ca la ieșirea

Mai mult...
Vedere panoramică asupra orașului Nisa, punct de plecare pentru Train des Merveilles

Train des Merveilles

Train des Merveilles, în traducere, Trenul Minunilor este un tren turistic din sudul Franței, care urmează un traseu de doar 70 de kilometri, prin unele dintre cele mai pitorești zone ale Franței. Linia a fost inaugurată la 30 octombrie 1928. Ochii specialiștilor în turism i-a atras mult mai târziu. Trenul turistic denumit Train des Merveilles a fost introdus în circulație în septembrie 2002. De atunci, linia a fost modernizată în

Mai mult...
Egretă mare albă stând pe pietre în Delta Dunării

Delta Dunării

Delta Dunării a fost prima pe lista ea de dorințe toată copilăria. Am reușit să ajung la sfârșitul clasei a IX-a, cu expediție școlară, cu cortul. Nu am stat mult și am văzut Delta doar din ”pasager”, între Tulcea și Sulina. Camparea a fost la Sulina. Am fost încântat și dezamăgit în egală măsură. Văzusem că frumusețea Deltei e reală, dar de la distanță și prea puțin. Mai târziu aveam

Mai mult...
Vedere panoramica asupra orasului Dresda cu Biserica Frauenkirche si raul Elba

Dresda este orașul care a învins istoria

Dresda este orașul care a învins istoria. Arhitectura predominant Barocă face din Dresda un oraș care te lasă înmărmurit de la prima privire. Dacă vrei să știi ce să vizitezi în Dresda, acest ghid își va dezvălui farmecul ”Florenței de pe Elba”. Am fost la Dresda cu mulți ani în urmă, într-o regretabilă fugă. Programul a fost foarte încărcat, la fel ca în cel mai recent City Break al meu.

Mai mult...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *