Germania este țara basmelor. Aici s-au petrecut toate minunile care ne-au fermecat copilăria și ne-au făcut să fim siguri că și visele frumoase se pot împlini. Transmise din generație în generație, basmele i-au fascinat și pe Jacob și Wilhelm Grimm. Aceștia le-au așternut pe hârtie și în 1812 a apărut primul volum al colecției de basme ”Kinder- und Hausmärchen”, adică Povești pentru copii și pentru casă.
Volumul includea basme celebre: Cenușăreasa, Hansel și Gretel, Albă ca Zăpada, Scufița Roșie și multe altele. Dar vreau să amintesc și de ”Lupul și cei șapte iezi”. Această poveste l-a inspirat pe marele nostru povestitor, Ion Creangă, pentru ”Capra cu trei iezi”.
Spre bucuria noastră, când eram copii, basmele fraților Grimm l-au fermecat și pe celebrul animator Walt Disney care le-a pus în filme nemuritoare, zic eu. Filme pe care și astăzi le revedem cu plăcere.
Lumea de poveste
Casele cu cadre de lemn ilustrate în cărțile cu basmele Fraților Grimm asemuite cu căsuțele de turtă dulce, sunt omniprezente în Germania. Acele ”burguri” care atât de tare te introduc în lumea basmelor, încât la fiecare pas te aștepți să te întâlnești cu unul dintre eroii lor. Toate te fac să te bucuri că ai ajuns în lumea care ți-a plăcut și da, iată că e adevărată.
Având așa o zestre, acum 50 de ani, germanii au creat un traseu tematic, German Fairytale Route. Acest drum al basmelor pleacă de la Hanau și ne poartă, până la Bremen și celebrii săi muzicanți. Trece prin toate locurile care au legătură cu basmele culese de Frații Grimm.
Pe această rută tematică, sunt organizate tot felul de evenimente care să facă mai plăcută șederea acolo și pentru a crea amintiri de neuitat.
Anul acesta, fiind a 50-a aniversare sunt și mai multe evenimente. Pentru toate categoriile de vârstă și pentru toate dorințele. Detalii și exemple de evenimente pentru copii găsiți aici.
Dacă nu v-ați făcut planurile de vacanță, Germania este o destinație surprinzătoare. În afara acestui traseu al basmelor vă mai sugerez Drumul Romantic (Romantische Strasse), Muzeul Tehnic de la Sinsheim și cel de la Speyer. Orașele Erfurt, Nuremberg, Bamberg sau Bayreuth vă vor fascina, cu siguranță. De fapt, vă recomand să vizitați toată Germania. Veți constata că Germania este țara basmelor.