Mi-a venit mai demult ideea să încep o serie de reportaje pe care să o numesc ”Ce mai face capra vecinului?”.
Dar vecin poate fi oricine, că doar suntem la aceeași masă, a industriei ospitalității.
Săptămâna trecută am plecat din București la Veliko Târnovo să văd ce mai face pe acolo turismul bulgar.
Până să ajungem la capra vecinului bulgar ne-am împiedicat de a noastră care e tare îndărătnică…
Despre ”Poarta Giurgiului” din București nu am ce noutăți să dau, gropile sunt din ce în ce mai multe și mai mari, în unele poți ascunde cu succes un C3 sau un Polo, liniile de tramvai te fac să te simți ca la cursa de 2000 de metri-garduri, sau mai mult…
Autoritățile se străduiesc, desigur, și planteaza mașini cu milițieni pe care scrie ”poliție”, la vănătoare de temerari care circulă în astfel de condiții.
Urmează seria de drum în lucru, cu benzi de circulație închise și unde nu lucrează nimeni. Probabil că le trebuie ceva timp să se convingă că, dacă cumva, cândva, cineva va lucra acolo va fi bine protejat.
Până la Giurgiu 3 radare, dintre care două pe sensul spre București și, după mai bine de o oră ajungem la gropile, canalele și crestele asfaltice din orașul de frontieră.
O data ajunși în vamă, plătim taxa de pod și îndrăznim să întrebăm funcționarul dacă se traversează mai cursiv, știut fiind faptul că de mai bine de un an și jumătate e un calvar să treci acest pod. Răspunsul în nota de respect a angajatului la stat față de contribuabil: ”Ca prin brânzâ”. Am dat repede de pietroi și traversarea a durat cam jumătate de oră…
În sfârșit am ajuns în țara vecină și prietenă. Am mers sa plătim taxa de drum și am și alimentat pentru că la ei diesel-ul era cu 20% mai ieftin decat la noi (e adevărat că mirosea rău de tot a motorina…). Drumul până la Veliko Târnovo a fost cursiv, fără radare la pândă, deși cateva mașini de poliție au fost, dar oamenii aveau o plictiseală la limita contagiosului.
Am remarcat evoluția și modernizarea inițiate de o administrație coruptă (parca am mai văzut așa ceva pe undeva) care a instalat camere de luat vederi foarte scumpe, în toate satele, pentru ca nu cumva să treacă cineva care n-a plătit taxa de drum. Probabil că sistemul a costat cât taxa de drum la nivel de Bulgaria pe 1-2 ani, dar dacă a ieșit ”parandărătul”…
Veliko Târnovo e un oraș de poveste, cu o poveste frumoasă și foarte ospitalier.
Faptul că în vremea lui cea mai bună a fost capitala capitala Bulgariei a contat. Valea săpată de râul Yantra a constituit vatra în amfiteatru a orașului și de la distanță te duce cu gândul la localitățile agățătoare de pe malurile Mediteranei. Multe case sunt renovate, dar sunt destule care sunt degradate și unele aproape năruite. Clădirile epocii comuniste domină ca niște lacrimi ale arhitecturii acordate cu natura și imprimă acea tristețe ce apasă locurile care au fost năpăstuite de ciuma roșie.
Orașul avea destui musafiri din divese colțuri ale lumii, mulți asiatici, și mai mulți europeni, dar vedete erau cei veniți pe motoarele lor, preponderent Harley Davidson. Orașul găzduia a 10-a ediție a Motorock Festival.
Motoarele îți lipeau privirea de ele și spectacolul oferit de dragostea proprietarilor pentru aceste bijuterii este inegalabil. Kitsch-ul nu se strecurase pe aici, coburi din piele cu ținte, cromul eșapamentelor, ornamente care să personifice forța, vigilența sau ce vedeau ei în minunățiile lor.
La petrecera bikerilor a fost numai muzică de calitate și neașteptat de multă curățenie.
Veliko Târnovo este un oraș de talie mică, sub Pitești, sub Brașov, sub Iași și lista ar putea continua, dar organizează câteva festivaluri pe an, concerte, concursuri și multe alte evenimente, surprize incontestabile pentru cei ajunși aici fără să știe ceva de ele.
Restaurantele din Veliko Târnovo oferă mâncare de calitate și la prețuri corecte. Am testat 7-8 și nu am ce sa reproșez.
M-a mai bucurat mult să văd reînviate ateliere cu vechile meșteșuguri și să le văd produsele în magazinele de souveniruri care au cam închise porțile chinezăriilor.
Veliko Târnovo este o excelentă alegere pentru o minivacanță de 2-4 zile.
Cât despre capră… se simte mai bine a lor, dar să fim optimiști!
