Peripeții prin Grecia

Zărezeanul-sărbătoarea veseliilor ce vor urma
31 ianuarie 2017
Câștigătorul a fost desemnat!
08 februarie 2017

Foto: Florentin Mocanu

Îmi amintesc și acum prima mea călătorie cu mașina în Grecia. A fost una veselă, plină de peripeții și care a generat noi peripeții. Schimbasem CAZANUL, o Dacia Break căreia îi eram al nu se știe câtelea stăpân, căreia îi fâlfâiau fețele de uși, dar care atingea ușor 140 de km/h. Prietenului meu DB i se făcuse dor de prietenul său stabilit de ani buni la Atena și, într-o seară de debut de decembrie am decis: ”Mergem în Grecia!”.

Foto: Florentin Mocanu

În 3-4 zile, după ce am făcut rost de ce își dorea Grecul, adică o găină, o rață (dar care să fi mâncat ”ceva” în fundul curții) și niște vin de buturugă, pe la 3 noaptea am pornit la drum.

Se renunțase la vize și singurul lucru cu care nu era prea in regulă era că exageraserăm cu vinul, aveam doar de vreo 10 ori mai mult decât era permis să treci peste frontieră. Eram 3, DB l-a luat și pe junior.

Din păcate, fotografiile de atunci sunt mici și de rezoluție slabă așa că voi folosi altele mai recente.

Am ajuns la Giurgiu, am trecut de ai noștri, ne-am luat țigări din Free Shop, am trecut și la Ruse, fără nici o problemă, am continuat drumul și, la intrarea în Biala, am oprit la umbra unui panou publicitar pentru probleme tehnice. La 100 de metri, pe sens opus era oprită o mașină.

Era Poliția care, tocmai când voiam să schimb a treia ne-a oprit pentru ”mult vites”. Leva nu aveam, EUR nu, leii nu mergeau, am luat 2 pachete de țigări că știam că nu făcusem nimic. Bulgarii aveau altfel de radare, fara imagine filmată, afișau doar viteza. Am început ”negocierile” (vorbeau binișor română), i-am dat țigările celui de la volan și mi-a spus că ”e puțin, că sunt 2 și că am avut 96 Km/h”. I-am spus că tehnic nu e posibil, dar îmi arăta într-una cei 96 de km/h afișați. Atunci m-am enervat i-am luat țigările din mână și i-am spus: ”problem? Chemăm poliss” și am pornit în trombă. Nu s-au luat dupăm noi, dar DB, care mai fusese pe drumul acesta și care acum încremenise, m-a băgat în ședință, mi-a reamintit că avem prea mult vin și, dacă pierdem timp pe la poliție se strică orătăniile.

Foto: Unknown

La Promachonas era ceva coadă în vamă. Aveam 10-12 mașini în față și nu se prea grăbeau oficialii. Am coborât din mașină și, la un moment dat un soldat înarmat până-n dinți de parcă era deschis vreun front pe acolo, ne-a spus să nu înaintăm pănă nu ne spune el și a plecat. Coloana înainta și noi am mers pe jos spre ghișeu. La ghișeu, polițistul de frontieră ne-a pus diverse întrebări și ne-a cerut să-i arătăm mâinile. În prima clipă am fost reticient să fac asta, crezând mai degrabă că ne ironizează, dar apoi mi-am dat seama că era plin sezon de recoltat la măsline și citrice, m-a bufnit râsul, i-am arătat mâinile și i-am pus și pe prietenii mei să facă același lucru și, râzând, i-am explicat ”eu inginer, BD doctor și Jr. Mai rău, copil de doctor”. A râs și el și ne-a întrebat unde mergem în Grecia și când a auzit Atena și Patra a rămas un pic șocat și a întrbat ”cu ce, că Atena e la 600 km și Patra și mai departe?”. Cu mașina, i-am răspuns. ”Care?” I-am arătat mașina și l-am băgat și mai rău în ceță, nu înțelegea de ce e la mai bine de 50 de metri de barieră. I-am spus că ”soldatul cu ta-ta-ta-ta, ne-a spus să nu plecăm până nu ne spune el și nu mai e”. A leșinat de râs și ne-a spus că i-am făcut un început frumos de tură.

Foto: Florentin Mocanu

După cordonul de munți Soarele Eladei ne-a zâmbit larg și ne-a schimbat tonusul, ne-a neutralizat oboseala și ne-a redat optimismul. Cu câteva bâjbâieli în zona Salonicului, unde se lucra la Egnatia Odos și nodurile cu drumurile deja existente sau care urmau a fi făcute, am ajuns pe autostrada spre Atena. Kilometrii zburau pe sub roți și visele despre ce ar fi urmat să vină se călcau în picioare în imaginația noastră. Când Soarele se ascunsese deja dincolo de Alpi am ajuns la Porțile Atenei unde, la ultima stație de taxare ne aștepta Grecul să ne conducă la el, în cartierul Galatsi.

Grecul și-a preluat vechiul prieten în mașina sa și din marea bucurie a revederii a uitat că noi trebuie să mergem după el și a condus fără să semnalizeze măcar o dată, punându-mă astfel în diverse situații, acum amuzante. La un moment dat a trecut pe banda unu și eu n-am mai apucat să fac manevra pentru că doua octogenare erau in dreptul meu. Jr. a deschis geamul și a încercat să le explice că noi trebuie să mergem împreună, dar nu lea spus cu cine, doar le-a arătat mașina iar ele s-au luminat instantaneu la față, de m-a bușit râsul și l-am pierdut pe Grec. Am reușit să-l reperez dar la următoarea intersecție bucuria asta avea să-mi treacă pentru că a întors, tot fără să semnalizeze ceva. Eu n-am avut loc să o fac dintr-o bucată și un grec m-a felicitat: ”Țobanos!”.

Foto: Florentin Mocanu

Am ajuns acasă la Grec, au depănat amintiri, am mai băut un molan și am cedat oboselii.

Ne-am trezit destul de târziu, am luat un mic dejun într-o lene maximă și am plecat spre Acropole.

Era o zi frumoasă de decembrie, soarele ne zâmbea destul de cald și aglomerata Atenă trăia în ritmul ei imperturbabil de mii de ani.

Am vizitat Parthenonul și muzeul Acopole care atunci era sus, lângă Parthenon, am ascultat lecțiile de istorie ale Grecului după care am coborât la o tavernă de la poalele dealului. Am băut cafele grecești și am intrat mai bine în spritul atenienilor.

Foto: Florentin Mocanu

Ne-am întors acasă și pe seară am pornit din nou la plimbare prin Atena care se pregătea să întâmpine Crăciunul și să pășească plină de optimism și speranțe în anul ce avea să înceapă în curând.

Am mers pe muntele Lycabettus și am admirat măreția orașului noaptea, am admirat marile ei bulevarde ce arătau ca niște șuvoaie de lavă ce fierbeau în venele Atenei.

Foto: Florentin Mocanu

Ne-am întors în oraș și am intrat în pielea atenienilor la o tavernă ospitalieră ai cărei 2 chelneri valsau zâmbitori și neobosiți printre mese unde duceau meze-uri, ouzaki, vin, după cum comandaseră oaspeții.

Târziu, târziu ne-am îndurat să ne retragem și să pregătim o nouă zi.

Pe mâine!

Foto: Florentin Mocanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: