Munții Pindului, locul unde timpul are o singură viteză

Zborul, marele vis al omului
22 martie 2020
Cancun, 50 de ani de turism la cel mai înalt nivel
23 aprilie 2020

Imaginați-vă că porniți într-o vacanță de vară târzie spre Munții Pindului. Treceți Dunărea înainte de a se lumina. Nerăbdarea crește. Mașina plutește pe kilometri ce aleargă nebunește pe sub roțile ei iar vouă vi se pare Bulgaria din ce în ce mai mare, chiar dacă mai are și autostrăzi în drumul urmat. Ajungeți la Promachonas. Vedeți primii măslini. O relaxare neașteptată vă inundă ființa. Aproape ați ajuns. Mai aveți trei sute și ceva de kilometri dar simțiți că ați atins obiectivul. Vacanța pare că a început deja și vă învăluie toate simțurile, vă inundă cu fericire. Porniți din nou la drum mai relaxați, mai încrezători.

Piciorul parcă nu mai vrea să strivească accelerația și bine face. La prima ieșire de pe drumul rapid părăsiți-l și urmați drumul spre Edessa prin Polykastro. Acordați radioul pe un post grecesc de muzică și veți avea șansa să ascultați de la celebrul My Number One care a i-a adus Elenei Paparizou premiul Eurovision la melodiile de tavernă ale lui Zambetas sau Tsitsanis sau ritmurile vioaie ale nu mai puțin celebrului dans al lui Zorbas, creația lui Mikis Theodorakis. Mașina parcă va dansa și ea. După ce vedeți cascadele de la Edessa și Edessa antică, porniți spre Metsovo.  Aici va fi bine să înnoptați. N-ar fi rău să vă gândiți la încă o înnoptare (dacă nu chiar două).

Cascadă la Edessa

Îmi aduc aminte de acum câțiva ani, când am fost într-o scurtă călătorie de informare în Epir și Excelența sa, domnul Alexandros Kahrimanis, Guvernatorul Epirului, ne spunea că primele legături între România și Grecia au fost stabilite de transhumanța păstorilor din Munții Pindului. Tot dumnealui ne-a spus despre frumusețea și pitorescul lor. Metsovo este un orășel de aromâni, cu arhitectură veche, bizantină, un orășel liniștit, absolut încântător. Este foarte bun ca bază de plecare în Parcul Național Pindus și în străvechile sate din munții Pindului.

Metsovo
Cheile Vikosului – vedere de la distanță

Drumurile nu sunt ca în palmă dar se poate merge cu orice fel de mașină. Noile drumuri nu mai traversează văile pe vechile poduri arcuite, construite din piatră în secolele XVIII și XIX dar trec pe aproape și nu veți rata niciunul. Doar că sunt aproximativ 92 de poduri rămase ”în picioare”, din cele peste 160 construite. O propunere de văzut superba panoramă a cheilor Vikosului este să mergeți din Metsovo la Kapesovo, prin Greveniti, Fragkades, aproximativ 90 de kilometri. De la Kapesovo continuați pe jos spre Beloi. Drumul nu e foarte greu și e superb. Veți merge pe cele peste 1000 de trepte de piatră,  renumita scară Vradeto, care are numeroase ”balcoane” belvedere iar la final, după maxim o oră și jumătate (chiar și pentru cei neantrenați) veți ajunge la Beloi, punctul cu cea mai bună vedere panoramică a canionului. Atenție, la întoarcere drumul va necesita cam două ore și un sfert!

Podul ”Captain Bear”

Ideal ar fi să nu opriți explorarea Epirului aici. Mai ales după ce ați văzut frumoasa panoramă a cheilor Vikosului și sunt sigur că veți dori să le străbateți la pas. Efortul nu va fi mare dar cheltuiala de timp da. Pe jos, dus întors, necesita 6-8 ore. Cu siguranță merită. Măcar încă o zi trebuie să mai oferiți Zagorei și nu veți regreta. 

Poduri de piatră, monumentele Pindului
Pod

Vorbeam de podurile arce de piatră. Cele mai celebre sunt în zona Kipoi (Chipi) iar de la Metsovo până aici, drumul pe coasta estică a lacului Ioanina, are cam 80 de kilometri. Trebuie să tineți cont de faptul ca dimineața lumina cade bine pentru poze și în zona lacului ati putea prinde fotografii de concurs. La Kipoi căutați loc de parcare și nu vă grăbiți. Sunteți mai aproape ca oricând de câteva dintre cele mai celebre poduri arcuite din piatră. Podul Lazaridis, Micul Lazaridi, Mylos, Kokorou și podul cu 3 arce, Plakidas. De la Kipoi până în Monodendri, la mănăstirea Sfânta Paraschiva sunt 18 kilometri. Satul este unul tipic regiunii Zagori din Munții Pindului, cu case de piatră, învelite cu ardezie, cu străzi înguste și de un pitoresc aparte. Și de aici puteți pleca să explorați cheile Vikosului, de la sud la nord. De la nord la sud trebuie să mai mergeți cu mașina până la Vikos, cca. 25 km. La maxim 20 de minute de mers pe jos sunt izvoarele turquoise ale râului  Voidomatis. La 18 kilometri se află doua sate frumoase, Papingo și Micul Papingo, unde sunt Băile de Piatră care merită văzute.

Izvoarele Voidomatis

În Munții Pindului nu sunt foarte multe sate, abia vreo 46 pentru o densitate a populației de 4 locuitori pe kilometrul pătrat. Cea mai mică din Grecia. Unele au reușit să-ți păstreze pitorescul, altele l-au combinat cu materiale de construcție moderne și au făcut mai mult rău decăt bine dar terenul nu este foarte prielnic construirii unui sat nou care să nu afecteze clădirile străvechi.

Cel mai înalt vârf este Smolikas cu 2637 de metri. Și da, Epirul are și 3 stațiuni de schi, mici, cu un total de doar 12 kilometri de pârtii dar are. Sunt ani când la început de aprilie, dimineața poți schia pe zăpadă iar după amiază poți merge doar 130 km până la Marea Ionică pentru schi nautic.

Cheile Vikosului

Această minunată zonă a Greciei nu a fost și cea mai liniștită. Istoria ei este destul de complicată. Deși nu a fost cel mai bun loc pentru agricultură, care la vremea aceea era prima ramura a tuturor economiilor, Epirul a fost aspru disputat. Limba greacă și elenismul au fost aduse aici de micenieni. Apoi le-au urmat dorienii și ionienii. Numele îi vine de la dorianul  Aπειρος (Apiros) care înseamna pământ solid, ferm. Cea mai grea perioadă a fost acea a ocupației otomane. Turcii au defrișat fără milă și au exploatat puținul pământ arabil fără un plan coerent, lucru care a dus la degradarea solului. După al Doilea Război Mondial, au urmat frământările politice interne și mulți greci din Epir au plecat să-și caute un rost în țări care porniseră refacerea și dezvoltarea iar asta cerea forță de muncă. Spre sfârșitul anilor ’60 au început să investească banii câștigați, în special în turism.

Scările Vradeto

Gastronomia Epirului se bazează în special pe carnea oilor și caprelor, a produselor lactate iar în zona litorală, evident, pe fructele de mare și pește. Epirul este renumit pentru plăcinte și toți grecii recunosc că aici sunt cele mai bune plăcinte din lume. Eu le dau dreptate. Să știți că și preparatele locale cu carne de oaie sau capră sunt absolute delicioase.

De la Metsovo până la Syvota sau Parga faceți mai puțin de 2 ore, așa că nu veți rata ziua de plajă. Iar pentru că unii spun că marea obosește, puteți explora Munții Pindului la întoarcerea spre România.

Eu vă doresc vacanțe frumoase!

Marea Ionică
Pădurea de Piatră

1 Comment

  1. nickro spune:

    Am vizitat regiunea recomandata de dvs. si o recomand calduros. O Grecie mai altfel, putin mai greu accesibila, dar superba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: