Aeroportul Otopeni – incompetență sau rea voință?

Momondo premiază cititorii
09 martie 2018
Aqaba – 15 paralele mai la sud
06 aprilie 2018

Călătoriile lasă amintiri frumoase. Cu trecerea timpului cele urâte se estompează sau devin motive de amuzament.

Îmi place să scriu despre destinații sau să povestesc amintiri frumoase. Sunt situații când, pur și simplu, trebuie măcar să atrag atenția asupra unor aspecte care influențează ireparabil calitatea călătoriilor noastre.

Umilinței căreia trebuie să-i facem față la întoarcere în țară în toate aeroporturile Schengen putem doar să-i reducem durata, prezentându-ne cât mai târziu la controlul de frontieră și poarta de îmbarcare. În toate aeroporturile de pe care m-am întors în țară în ultimii ani plecările spre Non Schengen (mai puțin Viena și Berlin Tegel) au porțile spre lumea care nu vrea sa-și… ia cravata în cotloane lipsite de multe servicii și, nu de puține ori, uitate chiar și de cei care fac curățenie în aeroport.

Pentru asta trebuie să le ”mulțumim” exclusiv celor care profită de naivitatea noastră la alegeri. Poveștile ”patriotice” cum că fiecare dintre cei care se opun ar dori diverse obiective economice din prospera noastră țară sunt niște fumigene desgustătoare. Aș fi fericit să aflu ce venituri aduce României Portul Constanța, ce venituri celor care îl căpușează și ce venituri aduce un port similar, necăpușat, în orice țară cu conducători corecți.

Căpușarea obiectivelor economice deținute de stat a devenit sport național dar bine că nu ne vindem țara.

Ultima experiență neplăcută cu zona de plecări spre Non Schengen a fost la Bergamo unde poarta B 23 este într-o extensie tip baracă ceva mai înaltă.

 

Ei, dar asta nu e mare lucru în comparație cu ospitalitatea care te plesnește pur și simplu la nemaiîntâlnitul aeroport Otopeni.

Nu că la plecări lucrurile ar sta pe roze dar la sosire e HORROR. Realmente, parcă nu știu ce să mai facă să te facă să simți importanța lor să te facă să simți cât de lipsit de importanță ești, chiar dacă ai altă naționalitate și cetățenie.

Ospitalitate? La noi e doar la nivel de vorbe. Ca prea multe alte lucruri.

La penultima întoarcere în țară, avionul a fost tras la tunel, dar… Surprizăăă. După cca 20 de minute au adus o scara la ușa din spate și ne-au dus în aerogară cu autobuzul. La o poartă unde distinșii polițiști de frontieră au început să apară după sosirea noastră și oameni mai plictisiți și ostili ca ei rar am văzut. Chiar și pe Otopeni.

Ce să spunem de situațiile când vremea își face de joacă cu noi? Indiferent ce fenomen meteo ar fi se strică tot. Iar dacă nu e niciunul funcționari sunt ocupați să-l aștepte.

Pe 18 martie 2018 vremea tocmai își scotea niște ași din mânecă și Otopeniul era extrem de primitor. Zborul Ryanair FR 3772 a aterizat cu 20 de minute mai devreme. Toți pasagerii erau bucuroși și anunțau că vor ajunge mai devreme acasă. Ei bine, nu a fost posibil. Agerii funcționari de la Otopeni, indiferent de firma la care au fost angajați, s-au comportat precum merele stricate puse în aceeași cutie. Trebuia să vină două scări pentru a fi debarcați. Fără explicații a venit una singură după vreo 20 de minute (probabil a avut setat computerul de bord pe scheduled time). După încă 3-4 minute după ce au coborât cei din față, echipajul de cabină a decis să fie debarcați pe ușa din față și cei din partea a doua a avionului.

La poartă prima surpriză neplăcută. Primul segment al escalatorului și liftul nu funcționau și nici ușa spre scară nu era deschisă. Aveam în grup pe cineva care se accidentase la schi și avea orteză la un picior. S-a chinuit cu treptele mult mai înalte decât ale scării standard dar a ost brav. Ultimul trotuar rulant de asemenea nu funcționa.

Ajungem la benzile de bagaje. Bagajele de la zborul nostru erau avizate pentru banda 2. Au venit câteva trolere și apoi pauză. După 15 minute (deși banda mergea în gol) zborul a dispărut de pe avizier ca și când toate bagajele ar fi fost livrate. Așteptarea a continuat și nervii s-au iritat. Zecile de funcționari care treceau pe acolo și cărora pasagerii le solicitau să le spună unde ar trebui să întrebe de bagajele lor se eschivau spunând că ei au alte funcții și NU sunt vinovați. Nu-i învinovățea nimeni. Într-un târziu am aflat de la doi nevinovați că cei de la biroul Menzies ar putea să ne dea informații pentru că ei conduc handlingul pentru Ryanair. Da, dar biroul era încuiat și niciunul dintre cele trei birouri nu erau ocupate. După cca 20 de minute a apărut o doamnă care părea că venea dintr-o vizită și noi, extrem de nesimțiți, îi stricam seara. Evident că habar n-avea ce se întâmplă, dar a început cu justificările deja procedurale ”Nu sunt eu de vina”, ”Voi nu vedeți ce e afară”, Se întâmplă asta pe orice aeroport din lume”, etc. A fost și mai iritată și a provocat iritare maximă când ți-a luat ecusonul în mână să nu cumva să vedem cine este, deși acel ecuson pentru asta e.

Ei bine, bagajele au sosit după o oră și jumătate. Adică tot cam cât durase zborul.

La plecări situația era și mai gravă. Și ce armată de diverși se flendurau prin toate zonele aeroportului. Nu, nu făceau nimic pentru că ei vedeau ce e afară și știau cât de neputincioși sunt și colegii lor din alte aeroporturi.

Managerul de la Otopeni ce ar putea avea în fișa postului? Are cineva și un fluturaș cu salariul său?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: