Despre toleranță, la români

Despre toleranță, la români, ar fi mult de scris, dacă scrii adevărul și foarte puțin, dacă ”ții cu ei”.

Nu este o temă plăcută. N-aș fi scris, despre derapajele conaționalilor în comentariile lor despre Concertul de Anul Nou de la Viena. Dar în ultimele zile am fost întrebat de prieteni și colaboratori din diverse țări europene și nu numai, de ce în România sunt atât de mulți oameni revoltați de dirijor. Din Austria am primit întrebări de la 3 parteneri, din Germania de la 2, Din Cipru de la unul, din Marea Britanie de la unul, din Spania de la 3 iar de peste ocean, de la 5, de pe ambele continente. Eu îi contactasem pentru a stabili întâlniri la un târg de turism la care urmează să particip.

Ce să le răspund? Am încercat, austriecilor, și britanicului, de care sunt mai apropiat, să le spun că nu mă pricep la muzică și nu pot ști ce le-a determinat reacțiile. M-au lămurit repede că reacțiile care au surprins nu au legătură cu aprecierea muzicii. Sunt pe fond de xenofobie și intoleranță. Remarcasem și eu acest lucru, dar..

Cel mai dur a fost Miguel din Costa Rica. M-a întrebat de ce nu venim în secolul XXI și stăm în perioada Inchiziției…

Presa nu doarme. Nici social media. Este cazul să facem ceva u noi. Este clar că nu are nimeni nimic împotriva noastră, noi avem ceva împotriva tuturor, pe cele mai puțin relevante motive.

Ascultătorii dedicați de manele opinează despre calitatea concertului doar pentru că cineva care știe să citească, le-a spus ce orientare sexuală are dirijorul. Și gata, trebuie hulit totul.

Mai grav este că am văzut și comentarii extrem de răutăcioase ale unor așa zis jurnaliști, de la care te aștepți să aibă ceva cultură.

Să ținem cont și de aceste aprecieri:

Spectacolul a fost altfel. Yannick Nézet-Séguin l-a reimaginat. A construit puntea între orchestră și public. Concertul a transmis acel optimism pentru începutul de an, pentru care e renumit. Niciodată n-a transmis într-o așa mare doză. Sala s-a ridicat în picioare, la propriu. Pentru prima dată înainte de final, în timpul Radetzky March.

Au încercat și alți dirijori să iasă din tipare și au pus zâmbete pe fețele spectatorilor, dar Yannick Nézet-Séguin a reușit mai mult.

Vă amintiți de carismaticul Franz Welser-Möst a oferit figurine de pluș drept cadouri? A scăzut calitatea actului interpretativ?

Spre deosebire de România, Concertul și prestația dirijorului au avut aprecieri pozitive de la majoritatea specialiștilor și criticilor. La noi, părerile negative depășesc cota de 75% din cele exprimate.

Oameni buni, nu faceți bine nimănui cu lătrăturile voastre bazate pe ură. Ură pur și simplu, fără a analiza realitatea. Cum puteți să aruncați în derizoriu prestația uneia dintre cele mai faimoase orchestre din lume pentru că nu v-au plăcut unghiile sidefate ale dirijorului? Dirijor foarte valoros, de altfel.

Uitați aici ce valoare are Yannick Nézet-Séguin!

Și, așa cum am mai spus, urmăresc de mulți ani acest concert. Când televiziunea noastră nu l-a mai transmis, l-am urmărit ”la bulgari”. L-am văzut și anul acesta. Îl apreciez ca cel mai reușit și dătător de optimism spectacol al acestui renumit concert.

Să nu mai plângeți că au străinii ceva împotriva noastră! Noi, prin ceea ce faceți voi, cei care nu puteți să citiți un pic, pentru a putea analiza și proceda corect. Voi ne faceți tuturor românilor o imagine proastă în lume. Opriți-vă!

Foto: Wiener Philarmoniker