Astăzi este întâi februarie și au început înscrierile la ”tombola biletelor” pentru unul dintre cele trei concerte dedicate Anului Nou, oferite de Filarmonica din Viena. Este vorba de Concertul din 30.12.2026, ora 11, o avanpremieră. De Concertul Nopții de Anul Nou, care are loc pe 31.12.2026, ora 19:30. Și de Concertul de Anul Nou, din 01.01.2027, care nu mai are nevoie de nicio prezentare,
Toate cele trei concerte au loc în Sala de Aur a Musikverein din Viena, sunt susținute de aceeași orchestră, sub bagheta aceluiași dirijor și au același program.
Această ediție a fost încredințată tânărului dirijor de origine rusă, Tugan Sokhiev. La momentul concertului, acesta va avea puțin peste 49 de ani. Foarte tânăr pentru un eveniment de această anvergură. Tânăr, dar cu un parcurs extraordinar, pe măsura talentului său.
Puțin despre dirijor
Tugan Sokhiev s-a născut în Oseția de Nord, URSS. A debutat ca dirijor la 17 ani. Melomanii români l-au apreciat la Festivalul George Enescu încă din 2009. Atunci, în cadrul festivalului, a condus a condus Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse. În 2019 a revenit, conducând Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Apoi, în 2023, cu Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma.
În 2022 a demisionat din funcția de director muzical atât al Teatrului Bolshoi cât și al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse. A spus că a luat decizia din pricina unor insistențe de a-și exprima public opinia despre invazia rusă în Ucraina.
Orchestra Filarmonicii din Viena a condus-o în 2025, la Sommernachtskonzert, un concert la care îmi doresc de mulți ani să fiu în public.
Astăzi este întâi februarie și aici vă veți putea înscrie pentru a câștiga dreptul de a cumpăra bilete la oricare dintre cele trei concerte, la cele mai mici tarife.
Distribuiți articolul prietenilor! Cu siguranță vă vor mulțumi.

Foto: Wiener Philarmonik

Foto: Wiener Philarmoniker


