20 mai 2020

Grecia deschide traficul maritim de călători. Serbia deschide granițele fără condiții, de poimâine.

Grecia reia traficul maritim în insule, începând cu 25 mai. Anunțul a fost făcut aseară (19.05.2020), de șeful Protecției Civile, dl. Nikos Hardalias. Circulația se va face cu respectarea unor proceduri, aceleași care vor fi implementate și pentru liniile de ferryboat care operează între Italia și Grecia. Pasagerii vor trebui să răspundă la niște chestionare pe care le vor primi de la agenția de turism, agenția sau casa de bilete. […]
11 martie 2020

Wien Westbahnhof – poarta dintre două Europe

Amintiri Da, așa a fost, Westbahnhof era gara vieneză unde ajungeau trenurile plecate din România spre ”partea cealaltă a lumii”. Poarta dintre două Europe. Îmi aduc aminte din copilărie, trenurile care legau Bucureștiul de Europa. Wiener Walzer, Pannonia Express, Nessebar, Rapidul 12 de la Belgrad, și multe altele. Multe dintre ele, vara, își prelungeau parcursul pe litoralul românesc sau bulgăresc. Unele circulau doar în sezonul estival. La vremea aceea, CFR […]
3 noiembrie 2019

ȘI PARADISURILE SE CONCUREAZĂ?

Paradisul Dominican spulberat Ne amintim cu toții că așteptam vacanța ce urma să înceapă, când agențiile de presă se întreceau în a prezenta cât mai sumbru și mai alarmist vestea, deloc bună, că niște turiști, care au avut sejur la același hotel din Republica Dominicană, au decedat . Evident că decesul lor a stârnit suspiciuni dar și un adevărat concurs de scenarii sumbre. Publicații, posturi de televiziune și radio s-au […]
26 august 2019

Paggaio

Se apropia minivacanța de Sfânta Maria Mare și nu prea se mai găsea nici măcar o cămăruță liberă pe nicăeri și, ca de obicei, nici noi nu ne făcuserăm nici un plan de evadare. Sentimentul de bătut apa în piuă ne apăsa tot mai tare și atunci a picat fisa salvatoare. Hai să mergem undeva. Grecia de exemplu. Am contactat toți prietenii și prietenele din zona Paggaio pentru că e […]
18 iulie 2018

Delta Dunării – înșiruirea de miracole ale naturii

Delta Dunării, o lume mirifică, un paradis al naturii pe planeta Pământ, este dorința oricărui om care a ascultat o poveste din acest colț de Rai. Era în iunie, 1980. Vacanța urma să vină abia pe 15 iulie. Dar se punea la cale o expediție cu corturile în Delta Dunării și 2 zile pe Litoral. Am obținut acordul părinților și clar că nu mi-a mai ars de școală din momentul […]
14 februarie 2018

Cum va fi anul turistic 2018 în România?

La fiecare început de an și noi cei implicați în industria turismului din România ne punem dorințe, ne propunem să depășim toate greutățile și apoi începem să ne punem planurile în aplicare. Pe măsură ce timpul se scurge unele presupuneri se adeveresc, altele sunt contrazise total de evenimente, altele sunt între dezamăgire și speranță. Cum a început 2018 pentru destinațiile cu plaje? În România, 2018 se poate spune că a […]
Grecia deschide traficul maritim de călători. Serbia deschide granițele fără condiții, de poimâine.
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate