Revin la frumusețile Siciliei, atâtea câte am văzut, într-o mare viteză, la un debut de decembrie.

După Cefalu a urmat Messina. De la Palermo la Messina, timpul necesar este același cu autoturism, linie de autobuz sau tren. Cam două ore și 45 de minute. De la Catania, la fel, doar că se face de la o oră și 20 de minute la una și 40. Fiecare variantă are și dezavantajele ei. Varianta cu autoturism închiriat mi se pare cea mai dezavantajoasă. Așa cum am spus în articolele anterioare, parcări nu sunt la tot pasul iar în zonele centrale accesul este restricționat. Amenzile ajung la firma de închiriat mașini foarte rapid și nu se poate să nu fie plătite.

Puțină istorie

A fost fondată în secolul al VIII-lea Î.Hr. de grecii din Magna Grecia. Poate singurul moment liniștit din istoria sa. Forma țărmului i-a adus, la început, numele ZANCLE, de la Ζάγκλη care, în greacă, înseamnă coasă. Trei secole mai târziu, Anaxilas, tiranul (tiran = conducător cu puteri depline ale unei cetăți grecești) Calabriei de azi, a numit orașul Messene (Μεσσήνη), în cinstea regiunii sale natale, Messinia din Peloponez. O filă ciudată în istoria, care devenea din ce în ce mai zbuciumată, s-a scris în 288 Î.Hr. Atunci, prin trădare, orașul a fost cucerit de mamertini care au ucis toți bărbații și au luat femeile de soții. Să fi cerut necinstea lor o pedeapsă? Tot mamertinii au cerut protecție Imperiului Roman și Messina a fost primul loc în care acesta a dislocat trupe, în afara peninsulei în 264 Î.Hr.. De acum, fierberea specifică bazinului mediteraneean nu a ocolit nici Messina și stăpânii orașului s-au tot schimbat.

Messina, templul Altarul lui Isus Regele

În 1347, la asediul cetății genoveze Caffa, din Crimeea, Messina a fost considerată principala poartă de intrare a ciumei în Europa. Mulți genovezi infectați din Caffa s-au întors în Italia prin Messina și a urmat ce a urmat.

Messina de azi

Astăzi, Messina este al treilea oraș, ca mărime, al insulei și al 13-lea din Italia. Prin portul Messina trec toate mărfurile ce vin sau pleacă din sau pre Italia continentală. Traficul de pasageri este unul ridicat, iar în 2021 a fost cel mai accesat port de pasageri, operând peste 8 milioane două sute de mii de călători.

Portul este principala industrie a orașului. La venitul de 19000 de EUR pe cap de locuitor 9sub media Italiei), zona metropolitană contribuie cu produse agricole și industrie prelucrătoare.

Messina este și un important centru universitar, unde studiază peste 24 de mii de tineri, anual.

Ce e de văzut, ce e de aflat

Messina rămâne principala poartă de intrare a Siciliei. Cu multe sute de ani înainte de aeroporturi. Pe care, oricum, încă le depășește.

Dar, dacă i-am trecut pragul, șirul poveștilor frumoase devine aproape nesfârșit.

Turistic, Messine este o bijuterie, plină de secrete și superlative.

O plimbare la pas prin centrul vechi răsplătește orice efort de a fi ajuns aici. De altfel, un oraș nu poți să-l simți decât pășind pe străzile sale.

Dintre obiectivele importante amintesc:

  • Teatrul Vittorio Emanuele
  • Statuia din aur a Fecioarei Maria, Madoninnadel Porto care supraveghează portul și strâmtoarea
  • Fântâna lui Orion
  • Universitatea
  • Lanterna di San Ranieri, cel mai vechi far de navigație din Italia

Am lăsat special, la final, Domul. E bine să fiți în Piața Domului la prânz, să vă bucurați de spectacolul figurinelor de bronz aurit ale ceasului din turn, ascultând Ave Maria a lui Schubert. Turnul domului are pe fațadă cel mai mare ceas mecanic și astronomic din lume. Și funcționează.

Lista obiectivelor este mai mare și acolo le veți afla ușor, pe toate.

Bucurați-vă pe îndelete de Messina și acordați-i timpul pe care îl merită.

Eu vă doresc să aveți toate!

Turnul cu cel mai mare ceas din lume

Domul noaptea

Madoninna del Porto

Messina, prefectura

Figurinele ceasului

Fântâna Orion

Messina

1 Comment

  1. Chimigea Maria spune:

    Mulțumim că ne incantati sufletul cu atâtea informații despre Sicilia. Aici va fi următoarea vacanță la anul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revin la frumusețile Siciliei
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate