1220x250_beach
Rothenburg ob der Tauber
14 septembrie 2020
Scrisoare deschisă a industriei turismului din Europa către Președintele Comisiei Europene
21 septembrie 2020

Zimnicea – locul unde parcă începe sfârșitul lumii

Doar Dunărea își urmează cursul firesc, făcându-se că nu vede macaralele ca niște cocori împietriți de incompetența celor ce nu le-au cunoscut utilitatea.

Antichitatea

Micuțul oraș Zimnicea are, ca așezare omenească, o istorie îndelungată. Aici a fost descoperită cea mai veche cetate geto-dacică apreciată ca fiind construită în secolul IV î. Hr. A fost menționată în mod explicit, pentru prima dată, la 1385 de către pelerinii creștini Ulrich Tennstadt și Peter Sparanou, care, în drumul de întoarcere de la Ierusalim au trecut Dunărea pe la Dezimnikos. Această denumire a mai fost găsită în documente bizantine din secolul XII. Ce este sigur este că Zimnicea și Roșiorii de Vede sunt cele mai vechi localități din sudul țării.

Evul Mediu

Istoricii au dovezi că Vlad Țepeș, în 1457 și apoi Mihai Vitezul, în 1595, au ajuns și pe aici în luptele lor cu otomanii.

Fiind port la Dunăre, orașul s-a dezvoltat și la 1791 figura cu 116 case iar la 1835 ajunsese la 531. Înființarea orașului independent, Alexandria, la 1834 a atras multe familii din Zimncea să se mute acolo. Între 1837 și 1838 a fost reședința județului Teleorman. Din 1860 a devenit punct vamal.

Poarta dinspre Europa – Punctul de trecere a frontierei

Războiul de Independență și după el

În timpul Războiului de Independență, la Zimnicea au fost campate trupele rusești și române care urmau să treacă în Bulgaria. În primul Război Mondial pe aici au intrat în țară trupele germane care au străpuns linia frontului din Muntenia.

La 1901, s-a dat în folosință linia ferată Roșiorii de Vede – Zimnicea. La vremea aceea era un privilegiu să fii conectat la rețeaua feroviară. În 1930 avea aproape 11 mii de locuitori.

În al Doilea Război Mondial nu s-au petrecut evenimente remarcabile în cel mai sudic oraș al României.

Au venit la putere comuniștii și orașul a devenit unul molcom în care nu se întâmpla mare lucru, cetățenii căutau să țină pasul cu lumea pe măsura accesului la noutăți și a posibilităților lor.

Poarta feroviară, astăzi abandonată.

De la cutremurul din 1977 la ”cutremurul” din 1989

La cutremurul din 1977 Zimnicea a ținut prima pagină a presei comuniste. Ghinionul a fost că se ”alegea” primarul și era acolo toată ștăbărimea județului. Speriați de cutremur au ieșit din Casa de Cultură și au văzut câteva din magazinele din apropiere foarte afectate. Binențeles că n-au rezistat pentru că, atunci când au venit la putere, comuniștii le-au adus modificări după cum le-au trecut prin cap activiștilor, afectându-le grav structurile de rezistență. Ei bine, liderii județului au anunțat la București că orașul e distrus în proporție de peste 80%. Atunci liniștea urbei s-a spulberat pentru totdeauna.

Orașul a fost demolat, apoi reconstruit, s-a făcut ceva industrie dar nu mai era Zimnicea primei părți a copilăriei.

Vechea fabrică de țevi sudate elicoidal – astăzi inutilă deși țevile se caută în toată lumea

La ”Revoluție”

După Revoluție, ca peste tot în România, a urmat o euforie de nedescris. Toți răsturnau munții pe care nu-i răsturnaseră până atunci pentru că nu-i lăsaseră comuniștii. Dar și ei, cei ce preluaseră conducerea fabricilor erau tot comuniști. Frustrații din eșaloanele 2 și 3. Printre ei și-au făcut loc, sau au fost ”promovați” și oameni mai fără pregătire, oportuniști la maxim, care au acceptat să fie marionete și să-și asume niște riscuri pentru a face averi de invidiat.

Circulația oprită. Doar ”un separeu” pentru nomenclatură

O rază de speranță

Zimnicea, la un moment dat, prin 2004-2005, începuse să prospere. Veniseră niște investitori care chiar voiau să facă ceva. S-a construit o fabrică de țevi sudate longitudinal, o fabrică de industrializarea cărnii, una de prelucrare a laptelui. Speranțele de bunăstare creșteau. Numai că acești investitori au deranjat pe cel care voia să acapareze orașul, pozând în investitor doar că el nu se prea pricepea la afaceri iar școala de la Băneasa își învăța elevii că ”în fiecare cetățean se poate ascunde un dușman al poporului”. Autoritățile locale l-au sprijinit necondiționat. Așa a ajuns Zimnicea să nu mai aibă nici fabrica de țevi sudate longitudinal, nici secția de zincare, nici fabrica de țevi sudate elicoidal (moștenită de la comuniști) dar preluată de unicul investitor agreat și prost administrată, nici fabrica de zahăr (identic cu cea de țevi), nici cea de mezeluri, nici cea de lactate, NIMIC.

Fabrica de țevi sudate longitudinal și secția de zincare, astăzi părăsite

Se mai poate face ceva?

Greu de spus. Zimnicea este punct de trecere a frontierei și, deci, poartă de intrare în România. Când vii dinspre port te întâmpină un oraș ruină. Acum vreo doi ani, venind cu fiica mea din port a spus: ”Doamne, aici parcă începe sfârșitul lumii”. Astăzi e la fel. Nimeni nu a încercat să fructifice șansa de a fi pe malul fluviului ce a dezvoltat atâtea civilizații și locuri în Europa, nimeni nu a încercat să facă Zimnicea să arate, să respire și să trăiască precum un cartier al Vienei. Blocurile neterminate sunt în continuare bune pentru decoruri de filme de groază, de război sau documentare despre ce se întâmplă la un atac atomic. Blocuri părăsite. Blocuri coșcovite. JALNIC! Casa de Cultură este o ruină. Și este exact vis à vis de Primărie.

Casa de Cultură, astăzi inutilă unei administrații pentru care școala a fost bună că avea curte să se joace copiii

Pe cine doare?

Pe mine da, pentru că este orașul meu natal. Mă doare sufletul. De ce administrația nu înțelege că acceptarea investitorilor ar fi adus bani în oraș, prin crearea de locuri de muncă? Primăria primea impozite și taxe și, locatarilor din blocurile părăsite le-ar fi vândut utilități, deci alți bani? Cetățenii cu loc de muncă ar fi apelat la servicii, ar fi consumat de la magazine și restaurante care ar fi plătit, iar, taxe și impozite. De ce oare banul public este public doar la încasare iar la cheltuire devine secret?

Fabrica de mezeluri, astăzi scoasă la mezat
Intrarea la cinematograf, astăzi arată ca intrarea într-o cazemată
Fostul magazin Donaris, un spațiu care ar fi putut produce milioane de EUR
Zimnicea, un oraș ”viu”
Bun venit în catacombe
E Zimnicea, nu Hiroshima
Zimniceni, chiar primarul vă invită să vă treziți. La o cafea.
Cu toate că a abandonat Casa de Cultură, primăria simte nevoia de spectacol
Ce oraș prosper!
Aici puteau locui contribuabili
Și aici
Doar Dunărea își urmează cursul firesc, făcându-se că nu vede macaralele ca niște cocori împietriți de incompetența celor ce nu le-au cunoscut utilitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: