Amintiri
Da, așa a fost, Westbahnhof era gara vieneză unde ajungeau trenurile plecate din România spre ”partea cealaltă a lumii”. Poarta dintre două Europe. Îmi aduc aminte din copilărie, trenurile care legau Bucureștiul de Europa. Wiener Walzer, Pannonia Express, Nessebar, Rapidul 12 de la Belgrad, și multe altele. Multe dintre ele, vara, își prelungeau parcursul pe litoralul românesc sau bulgăresc. Unele circulau doar în sezonul estival. La vremea aceea, CFR avea vagoane de dormit care legau România cu diverse capitale Europene aflate la vest de noi. Cu ele se mergea direct la Paris, Viena, Varșovia, Praga, etc.
În decembrie, 1996, am pășit, copleșit de emoție, pentru prima dată, pe peronul gării Wien West Hauptbahnhof. Atunci era gara principală a capitalei Austriei. Clădirea de călători nu era așa cum m-am așteptat pentru gara principală a unei capitale imperiale. Era o clădire cu o arhitectură modernă, simplă dar foarte bine organizată și ordonată. Totul era foarte ușor și la îndemână. Casetele pentru bagaje, mici brutării de unde puteai să-ți iei ceva de mâncare în fugă, florărie, chioșcuri cu răcoritoare, mici restaurante cu minuturi și băuturi de toate felurile, case de bilete cu casiere dar și automate de bilete. De la cele 11 linii cu peroane peninsulare se iese într-o sală mare, aerisita, cu fațadă impunătoare din metal și sticlă.
De la gara de altădată la ”orășelel” de azi
Prima clădire a Westbahnhof a fost construită în 1858, după planurile arhitectului Moritz Löhr, în stilul istoricist, agreat de împărat. Era o lucrare de artă destul de eclectică, cu pavilioane în stil renascentist, cu două turnuri gotice cu arcade toscane la ieșire. Cele 4 linii erau acoperite cu o copertină din fier, cu grinzi, ce forma o sală de 104 metri lungime, cu o înălțime de 27,2 metri. Era proiectată pentru epoca aburului. Într-o astfel de gară mă așteptam eu să ajung dar istoria nu a vrut și bombardamentele finalului celui de Al Doilea Război Mondial aveau să distrugă clădirea de călători o dată cu multe alte obiective din Viena. Gara a fost demolată complet în 1949 iar în 1952 a fost dată în folosință clădirea de călători pe care o putem vedea și astăzi.
A fost proiectată să poată suferi modernizări și să fie conectată cu rețeaua de transport public a orașului, începând cu liniile de metrou U3 și U6. La începulul anilor 2000, administrația companiei feroviare de stat ÖBB a demarat un amplu program de înnoire a stațiilor de cale ferată pentru a veni în sprijinul călătorilor și a-i motiva să aleagă trenul. În călătoriile mele, prima gară pe care am văzut-o că a adus sistemele de transport public local sub acoperișul său și care a pus la dispoziție spații pentru magazine de care navetiștii aveau nevoie a fost Gara Centrală din Zürich. La Viena, prima gară transformată în centru comercial și stație de transport multimodal a fost Praterstern, pe locul fostei Gări de Nord. Transformările Westbahnhof au demarat înainte de a fi finalizată Praterstern și s-a lucrat fără scoatere din funcție. Clădirea de călători a fost înconjurată, fără să simțim, de restaurante, hoteluri, au apărut magazine, și multe alte lucruri de care au nevoie cei ce aleg trenul pentru călătoriile zilnice la și de la serviciu, pentru călătoriile ocazionale sau cele de vacanță. Practic, daca nu ar fi rămas ”vechea” clădire de călători, cineva care n-ar mai fi trecut pe acolo din anii ’90, ar fi găsit doar un centru multifuncțional.
Vreamea romantică a trenurilor de plăcere s-a dus, Orient Expres a garat pentru ultima dată la peronul Westbahnhof pe 14 decembrie 2009. Trenurile de noapte aproape au dispărut și ele. Lumea e în schimbare, nevoile oamenilor sunt altele, timpul se contractă și e din ce în ce mai puțin. Trenurile de mare viteză și zborurile la tarife mai atractive sunt acum în primele preferințe de transport ale tuturor.
Oare farmecul gărilor care au unit și despărțit destine va rămâne doar o fotografie sepia? Oare peroanele lor nu vor mai fi caldarâmul tinerilor ce-și declară dragostea Julietelor de la ferestrele vagoanelor ce par să li le răpească? Eu sunt optimist. Va rămâne istorie doar fluturatul batistelor pentru că trenurile moderne nu mai permit deschiderea geamurilor și ușile se închid automat. Discreția gărilor în poveștile de dragoste le va ține în continuare printre scenele principale ale îndrăgostiților. Ultima oară am fost la Viena cu trenul prin 2008 sau 2009. Durata mare de parcurs pe teritoriul României m-a făcut să aleg mașina sau avionul. Pe lâncă Westbahnhof am trecut aproape de fiecatre dată. Mereu îmi trezește aceleași nostalgii. Mereu când intru în Westbahnhof mă amețesc amintirile care se grăbesc și se înghesuie, fiecare dorind să fie în prim plan. Gările și trenurile au un loc special în inima mea și sper ca și la noi acest mod de a călători să ajungă umăr la umăr cu ce este în țările occidentale.
foto: sagen.at fotogalerie și Florentin Mocanu
