Viena, vrem să ne întoarcem înainte de a pleca!

În țara lui Don Quijote
14 septembrie 2016
Ce se mai întâmplă la Sölden
01 octombrie 2016

 

Am rămas dator cu finalul programului la Viena.

Timpul este de cele mai multe ori prea puțin amic și își impune prioritățile lui.

Să pornim la drum! După un mic dejun extrem de generos ne-am îmbarcat și am pornit spre Eisenstadt, orașul fierului, să vizităm scurt Castelul Esterházy pentru a ne rămâne timp suficient pentru o degustarea de vin.

Spumantul roze cu care am fost întâmpinați, prezentarea cramei și a liniei de vinificare, gustările care trebuiau să cheme vinul (și ce-l mai chemau), poveștile podgoriilor, poveștile pământului, poveștile vinurilor degustate ne-au făcut ziua minunată.

22

Fasciția aflării tainei alchimiei firavei și elasticei vițe de vie, care combină după tainele știute doar de ea, apa ploilor cu mineralele pamântului și care apoi duce diluția aceasta în boabele supuse căldurii și luminii soarelui care îi dezvoltă în interior zaharurile și-i depun pe coajă drojdiile ce se vor combina la zdrobire și vor transforma acest must, cu răbdare, în licorile ce ne dezleagă limbile și ne pun zâmbetul pe buze, ne-a copleșit.

44

 

După această minunată experiență am pornit spre Neustift am Walde, pentru a ne relaxa și a avea o cină într-un heuriger, un local specific suburbiilor Vienei, metropola înconjurată de podgorii, unde puteți savura preparate ale bucătăriei tradiționale, tulburel când e vremea lui și vinuri produse de chiar proprietarii localului și ai podgoriei.

33

Au fost foarte bine apreciate preparatele făcute ca  pentru familie și în mod special ulpele de rață la cuptor iar vinul alb și cel roșu produse în podgoria din fundul curții au reușit să ne binedispună. La bunadispoziție au contribuit și cei trei lăutari care ne-au incantat cu operetele de pahar ale lui Lehar, dar, spre surprinderea tuturor, si cu cateva lucrări de referință din repertoriul românesc, Ciocârlia, Valurile Dunării și Hora Staccato a lui Grigoraș Dinicu.

Sincer, trebuie să recunoaștem, în corpore, dar sub protecția anonimatului, că nimeni nu voia ca timpul să-și mai bată tactul. A fost una din zilele care ne-a dus în paradis și care n-am fi vrut să se mai termine niciodată.

Cu unul din autobuzele de noapte și apoi cu U6 am ajuns la hotel cu sarcina clară de a ne face bagajele pentru despărțirea ce avea să vină mâine.

esterhazy111

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: