După un zbor scurt, grăbit parcă de un pilot ce trăgea zorile după el, am aterizat pe Schwechat cu 4 minute înainte de a pleca din București. Desigur pe alt fus orar.
Formalitățile se fac repede și în 15 minute de la începerea debarcării aveam bagajul luat și trebuia să decid cu ce plec spre hotel, pentru că lista posibilităților e chiar prea generoasă.
Hotelul ales este preferatul meu și e undeva pe lângă Westbahnhof. Jazz Brunch-ul oferit de el duminica este o experiență care se cere reluată iar și iar.
La Westbahnhof cel mai usor se ajunge cu linia de autobuz. Durează aproximativ 40 de minute.
Eu am ales o variantă mai complicată, am ales să merg cu trenul de Innsbruck pentru că îmi place mult această idee de a lega aeroportul capitalei de principalele orașe cât mai facil.
Trenul m-a dus la gara principală de unde am luat metroul, linia U1 și apoi, de la Stephansplaz, linia U3. Am facut mai mult decât cu autobuzul, dar nu cu mult, cu 18 minute.
Am ales această variantă pentru a vedea noile posibilități oferite de OBB și de noua gară principală, la care încă se mai fac finisaje.
Am avut noroc și m-am putut caza înainte de 10 dimineață și am invitat Viena la vals.
Am mers pe jos pe Lindengasse, apoi pe Schottenfeld până în Westbahnstrasse, apoi pe Burggasse, până la Volkstheater și apoi pe Burgring spre Parlament și Primărie.
Nu departe este Muzeul de Istorie a Artelor, un obiectiv ce merită alocarea unei jumătăți de zi. Nu m-am putut grăbi pentru că Viena îndeamnă, în primul rând, la liniște și relaxare.
Mai departe am ales să iau metroul U2 până la Karlsplatz, de la Rathausplaz, cea mai ciudată și stație de metrou din Viena. De ce? Cel mai sigur e să vedeți singuri.
De la Karlsplatz am pornit iar pe jos, pe lângă celebra Musikverein, gazda celui mai urmărit concert din lume, Concertul de Anul Nou, apoi pe Rennweg, spre o berărie pe unde trec din când în când să beau o bere rece, făcută acolo. Si dacă tot e prânzul, să fie SPARERIBS, un companion minunat pentru o halbă de weiss beer!
Am pornit agale spre Arsenal,un pic pe la Belvedere și din nou la Hauptbahnhof. Parcă nu mă pot abține din contemplarea acestei bijuterii a arhitecturii moderne și un model al funcționalității, care adună sub cupola sa experiența fiecărei secunde a transportului terestru de la descoperirea beneficiilor roții.
De aici iau U1, tot pâna la Karlsplatz de unde pornesc pe jos spre un alt loc drag mie, Naschmarkt.
Ador să mă pierd prin Naschmarkt, printre mirodenii și flori, printre vinuri și arta măcelarilor, printre fructe și brânzeturi, printre tarabe și restaurantele de cele mai multe ori arhipline. După ce m-am delectat cu aroma de neconfundat a pieței și mi-am completat colecția de mirodenii am plecat cu metroul la hotel unde aveam întalnirea cu prietenii ce au sosit mai pe seara. După ce si-au lăsat bagajele în camere am pornit pe jos, spre o berărie pe care nu o ocolesc niciodată, pentru cină și eu și pentru o bere afumată.
După cină, deși făcusem destui kilometri pe jos, parcă nu eram obosit și am pornit spre hotel, agale, pe străduțele îngrijite ale bătrânei Viene, spărgând, din când în când, liniștea cu hohotele noastre.
Am adormit cu nerăbdarea de a începe o nouă vizită în dimineața ce urma să vină.
