Sulina – de la cosmopolitism la fară direcție

Prima dată am fost la Sulina, în Delta Dunării în 1980, când aveam doar 15 ani, o vârstă la care poți să te aștepți că te vei putea îndrăgosti. M-am îndrăgostit. De Deltă. De atunci mă întorc mereu să îmi caut iubita dar găsesc mereu alta, tot frumoasă, tot sălbatică, tot rebelă dar de fiecare dată alta. O Deltă mereu tânără pe care sufletul meu o simte aceeași iar ochii o văd alta.

De curând, când încă mai fumegau coșurile-n asfințit, am fost un pic la Crișan și apoi la Sfântu Gheorghe.

Delta își primise cetățenii repatriați care se apucaseră serios de renovat reședințele de vară și unii chiar își scoseseră copiii la plimbare, pentru că toamna vine repede și trebuie să învețe multe până atunci.

Copacii își imbrăcaseră verdea haina de vară și nuferii își scoseseră captatoarele de energie de la Soare și se pregăteau sa-și ridice la aer frumoasele lor flori.

Acum abia m-am întors de la Crișan dar am vizitat din nou Sulina și Mila 23, pe care nu le mai vizitasem de mult, de câțiva ani buni.

Nu pot să nu îmi exprim indignarea și tristețea pentru decăderea continuă a acestei localități, cândva înfloritoare, față de dezinteresul autorităților centrale și locale, față de prea multa nepăsare a noastră, a tuturor.

Dacă e să dăm crezare istoriei nescrise, Sulina este una dintre cele mai vechi așezări de pe actualul teritoriu al României și ar fi apărut cu peste 2700 de ani în urmă. Acum 1700 de ani galerele romane ancorau aici iar Sulina era granița de est a Marelui Imperiu.

În istoria scrisă, Sulina apare din perioada Bizantină, în lucrarea lui Constantin Porfirogenetul, De Administrando Imperii, sub numele SOLINA și apoi apare în diverse hărți și portolane din secolele XIV – XV dintre care aș aminti portolanul Genovez al lui Dimitrios Tagias.

Fiind singurul braț navigabil al Deltei Dunării, brațul Sulina a fost folosit și de turci în secolul al XVIII-lea.

La 1800 Sulina avea 8722 de locuitori, față de 3663 conform recensământului din 2011.

Cea mai infloritoare perioadă a Sulinei a început după Războiul Crimeii, când, prin Tratatul de Pace de la Paris, se stabilea neutralizarea Mării Negre și libera circulație pe Dunăre, sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării, o comisie internațională care își va avea sediul aici, la Sulina. Până atunci gurile Dunării erau controlate de Imperiul Otoman și cel Țarist și a fost necesar să se impună prin tratat și revenirea la Moldova a 3 județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail).

Comisia și-a început activitatea pe 4 noiembrie 1856 la Galați, până la terminarea lucrărilor de amenajare necesare la Sulina.

La acel moment Sulina avea în jur de 1000 de locuitori și era un oraș sărac și atacat neîntrerupt de pirați.

Pentru bunul mers și pentru asigurarea neutralității și independenței, Comisia avea conducător executiv pe reprezentantul englez și administrativ pe cel francez. Romania a devenit membră cu drepturi depline a acestei comisii abia după câștigarea independenței și recâștigarea Dobrogei, înlocuind Imperiul Otoman.

Odată cu stabilirea sediului Comisiei aici, Sulina avea să cunoască înflorirea. În primul rând a devenit cosmopolit și cu populație stabilă în creștere, s-au construit străzi, cheuri, diguri de protecție, s-a construit uzină electrică, s-a înființat serviciu de telefonie și telegraf, s-a introdus sistem de iluminat public, s-a construit rețea de distribuire a apei potabile, s-a construit spital care acorda asistență medicală gratuită, s-au construit lăcașe de cult pentru toate confesiunile, teatru cu sală de 300 de locuri și multe altele.

Toate acestea au fost posibile și datorită acordării statutului de Porto Franco, adică scutiri de taxe.

În 1938, Comisia avea să fie desființată, dar prin așa zis-ul ”Aranjament de la Sinaia” s-a înființat ”Administrația Dunării de Jos”, organism al Guvernului României. Apoi a venit războiul și Sulina a fost țintă pentru germani, apoi pentru aliați și sovietici și orașul a fost distrus în proporție de 80%.

Cea mai importantă ”contribuție” a acestei comisii la dezvoltarea Sulinei, a Deltei Dunării și a României a fost modernizarea brațului Sulina, tăierea meandrelor și reducerea lungimii lui la 101 km, dragarea lui astfel încât să permită circulația navelor cu deplasament de până la 12500 de tone, lucru ce îl situează pe locul 3 în lume, după canalul de Suez și Panama. Fără a avea intenția să-i minimizez importanța, Canalul Dunăre-Marea Neagră permite navigația vaselor de maxim 5000 de tone.

Decăderea Sulinei trebuie oprită și toți trebuie să punem umărul să-i redăm strălucirea dee care se vor bucura toți urmașii noștri!