Despre Salzburg am mai scris și eu și mulți alții. Bijuteria barocă a Austriei este renumitul loc de naștere al unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii, Wolfgang Amadeus Mozart. Orașula a mai dat culturii și civilizației mondiale și alți oameni de seamă ca dirijorul Herbert von Karajan, baritonul Franz Mazura, fizicianul Christian Doppler și mulți alții.

7

Din 1997 orașul vechi este inclus în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO.

Salzburgul a fost un oraș bogat, datorând bogăția celei căreia îi datorează și numele, sarea.

Dragostea locuitorilor pentru arte a atras artiști ai tuturor epocilor să creeze aici sau doar să-și expună operele, să interpreteze lucrările lor sau ale unor compozitori celebrii ai lumii. Salzburgul a fost și rămâne una dintre cele mai importante scene ale lumii.

Și pentru că setea de muzică a fost întotdeauna mare, din 1877 a fost organizat, la intervale neregulate de timp, un festival de vară, dar tradiția a fost întreruptă în 1910. S-a dorit reluarea festivalului în 1914 dar a fost anulat datorită razboiului.

8

Festivalul a renăscut în 1918 la inițiativa celor ce astăzi sunt considerați părinții Salzburger Festspiele: compozitorul Richard Strauss, dramaturgul Hugo von Hoffmansthal, scenograful Alfred Roller, dirijorul Franz Schalk și regizorul Max Reinhardt.

În 1936 festivalul a prezentat o poveste muzicală a familiei Trapp, poveste care este preluată mai târziu și, cu multă fantezie, duce la renumitul muzical Sunetul Muzicii.

4

În 1944 a fost din nou întrerupt, la ordinul lui Goebbels și a fost reluat un an mai târziu. Din 1956 Herbert von Karajan a devenit director artistic. Festivalul a început să se contureze ca un festival de operă de vară și, încet, încet și-a căștigat faima ca loc de întâlnire al operei cu muzica clasică și teatrul.

Anul acesta Festivalul va debuta pe 22 iulie, în sala Grosses Festspielhaus, cu lucrări din opera lui Haydn, în interpretarea Orchestrei Europei care reunește artiști din toate colțurile Europei și care își are sediul administrativ la Londra.

10

Festivalul se va încheia la 31 august cu Gewandhausorchester din Leipzig, cea mai veche orchestra din lume, care a ales lucrări ale marelui Beethoven printre care și Imperialul. Așa cum știm, Imperialul a fost compus în cinstea victoriei lui Napoleon la Austerliz. Gustavo Dudamel și prim solista Cecilia Bartoli vor aduce la Salzburg transpunerea în operă a tragediei shakespeariene, Romeo și Julieta, de către Leonard Bernstein, care transpune conflictul dintre cele două familii într-un conflict între două etnii din cartierul de vest al New York-ului.

Bucurați-vă de Salzburg, bucurați-vă de muzică, bucurați-vă de împrejurimile orașului, lăsați-vă în brațele artei și relaxati-vă!

11

9

2

1

3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salzburg Festival – scena verii
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate