Viena – ringul de vals al lumii

Frankfurt între medieval și zgârie nori
03 octombrie 2017
Alba Iulia – inima României Mari
18 octombrie 2017

În sudul României plouă necontenit de ore bune, plouă ca toamna. Am zis toamna? Adică a venit așa, tiptil, tiptil? Și noi abia acum o vedem? Sau tocmai ce a venit și începe dansul cu vara care până mai ieri nu se dădea dusă?

În București plouă și pe străzi oamenii cu umbrele sunt covârșitor mai puțini decât autoturismele ce pulverizează ploaia și o fac o ceață pentru a ne convinge și mai mult că e toamnă.

Hârtiile ce dansau purtate de vânt pe bulevardele capitalei s-au lipit de asfaltul crăpat și-și păzesc strașnic locul, diversele cutii de carton presărate de nesimțirea noastră au fost luate în primire de ploaia care le-a lăbărțat și le-a țintuit și pe ele ici și colo.

Doar șuvoaiele au reușit să le ia pe cele pe care le-au prins în râuri de gunoaie și să le îngrămădească pe gurile de canal, astupându-le pentru a vedea mai ușor cât de mult a plouat. Mașinile grăbite le folosesc să facă fântâni arteziene ad-hoc, spre disperarea puținilor pietoni care înfruntă ploaia ce pare că ne va potopi.

E dezolant și nu cred că mă va face ceva să ies din casă.

Îmi aduc aminte că am fost de multe ori la Viena și am prins ploi, șuvoaiele cristaline ca pârâiașele de munte se grăbeau spre gurile de canal iar trotuarele aveau cupole din umbrelele trecătorilor care se bucurau de Viena indiferent de vreme.

Viena este la fel de frumoasă pe ploaie ca și pe soare torid.

Și pentru că gândul m-a dus la Viena, mi-am amintit și de acest superb film realizat de super specialiștii de la ORF, cei care ne fac să regretăm mai puțin că nu suntem printre fericiții care ascultă Concertl de Anul Nou în Sala De Aur, prin transmisiunile ce ne lipesc privirile de ecranele televizoarelor.

Și da, Viena este ringul de vals al lumii!

Aceste 5 minute vă vor umple sufletele de căldură și veți uita de ploaia care nu vrea să se mai oprească.

Aștept opiniile și reacțiile voastre!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: