Lumea de lumi din lumea noastră – Veneția episodul 1

Oradea – orașul palatelor
20 noiembrie 2017
Românie, la mulți ani!
01 decembrie 2017

Foto: Florentin Mocanu

În copilăria mea, mijloacele de informare erau destul de puține iar în orășelele mici și, uneori, aproape uitate de lume, aveau biblioteci destul de sărace. Dar era Teleenciclopedia, sâmbăta seara, emisiune așteptată cu sufletul la gură, poate chiar mai așteptată decât desenele animate cu Mihaela.

De la vocile calde și dicția impecabilă a naratorilor, noutatea informațiilor primite și imaginile extraordinare, chiar dacă alb-negru, totul te cuprindea ca o magie și transforma televizorul în cea mai largă fereastră către lume.

Documentarele și reportajele dedicate Veneției erau dintre cele care mă fascinau cel mai mult și cu fiecare dintre ele îmi întăream speranța că voi ajunge și eu acolo.

Dar ar putea o ființă umană să vadă o imagine din Veneția fără să dorească imediat să meargă acolo?

Apoi, când am putut să călătoresc am tot amânat vizita Veneției. Nu știu de ce. Parcă simțeam nevoia să mă mai pregătesc puțin pentru această vizită.

Ei și am făcut-o. Am mers la Veneția în noiembrie, cu convingerea că vom fi aproape singuri, eu și ea.

Istoria Veneției s-a făcut prin împletirea multor istorii venețiene, povești de dragoste și intrigi, toate învăluite în pâcla misterelor venețiene.

Foto: Florentin Mocanu

Veneția are multe povești misterioase în care fiecare adevăr are urmele lui de îndoială și fiecare ficțiune motivele ei de credibilitate.

Se spune că Veneția a apărut ca urmare a fugii de lume a primilor să locuitori pentru a crea o altă lume și Veneția este o lume aparte și astăzi.

Îmi doream ca zilele petrecute la Veneția  să fie însorite. Prima n-a fost, dar a doua a fost. Ne-am lăsat prinși în mrejele Veneției de cum am călcat pe prima dintre cele 118 insule ale ei și am pornit prin labirintul de canale și străduțe, pierzându-ne printre ceilalți turiști care mi-au spulberat iluzia că aș putea fi măcar o clipă doar eu cu Serenissima.

Foto: Florentin Mocanu

Am ajuns la Piața San Marco de unde am pornit aiurea printre casele răsărite ca un desiș de papură și trestie în care apartamentele sunt cuiburi de oameni. Am ajuns la Ponte dei Rialto apoi la piața de pește Rialto. Marfa se terminase iar mușterii plecaseră acasă să prepare ceea ce tocmai cumpăraseră. Un singur negustor de legume și fructe nu se îndura să strângă taraba frumos aranjată. Într-o mică cârciumioară, un barman trecut de de a doua tinerețe trebăluia singur, rânduindu-și localul pentru ziua ce avea să vină. Am întrebat dacă putem bea un pahar de vin și ne-a poftit înăuntru. Am luat câte un pahar de vin și ne-am așezat la o masă. Vicente își vedea imperturbabil de ale lui. A mai intrat un bătrânel. Un localnic care după ce a schimbat cuvinte amabile cu Vicente și-a luat paharul de vin și s-a așezat la masa de lângă noi. Foarte volubil a intrat în vorbă cu noi. Genaro era venețian get beget și nu știa să aibă vreun strămoș extralagunar. Genaro este o poveste care nu vrei să se mai termine, o poveste care îți ia oboseala cu mâna și te face din ce în ce mai curios să auzi și clipa următoare. Avusese și el o mică osteria în Veneția și trăise bine. Ca și Vicente făcuse ce îi plăcuse să facă și crede că asta l-a făcut să nu îmbătrânescă.

Foto: Florentin Mocanu

Renunțase la osteria de câțiva ani și nici unul din copii nu fusese interesat de ea. Iubea mult Veneția, Veneția tinereții sale când, spune Genaro, Veneția era a venețienilor și toți se bucurau de fiecare clipă și de mâncărurile lor, chiar și ”Fegato alla Venesiana” , adică ficat cu ceapă care inițial era o mâncare foarte ieftină comandată în special de studenți, eternii  visători cu buzunare goale. Genaro nu putea să renunțe la mersul zilnic la piață, la 6 dimineața, să vadă primul ce au adus pescarii și negustorii și să-și aleagă tot ce ar fi fost pe placul său. Acum Genaro nu mai are osteria și nu se mai grăbește să se întoarcă pentru a găti, își plimbă nostalgiile printre tarabe și prin osteriile din jurul Pieței Rialto, discută cu negustorii  mai intră la vreun fost coleg de breaslă. Toți îl cunosc și îl respectă iar el intră în vorbă cu toți. Din păcate în italiană. Genaro ne-a spus povești vesele dar și triste.

Foto: Florentin Mocanu

El este unul dintre cei care sunt nemulțumiți că numărul de turiști crește și că Veneția nu mai e a venețienilor ci a ”invadatorilor”. Totul a devenit din ce în ce mai scump pentru că turiștii nu știu despre ce e vorba și plătesc, multe alimente s-au scumpit datorită cererii și, ce considera cel mai grav, turiștii vor doar pizza și paste și nu apreciază preparatele cu adevărat venețiene. Spunea că anual peste 1000 de venețieni decid să părăsească orașul. Nu doar el este alarmat că dacă s-ar intoarce peste 100 de ani aici ar putea găsi o Veneție fără autentici. Ne spune să venim a doua la piață cel târziu la 7 ca să ne ducă și să ne ofere adevăratele gusturi ale Veneției. I-am mulțumit și i-am spus politicos că este prea generos și că ora este mult prea timpurie așadar să-și facă programul exceptându-ne pe noi. Am ajuns la piață, dar pe la 11:30. Genaro nu mai era. Cumpărase moeche de cea mai bună calitate, se mai învârtise puțin și plecase la o osterie să-i prepare. Așa ne-a spus Vincente. Ne-a așteptat un pic și pe noi dar îi spusesem că nu venima așa dimineață. Moeche sunt puiuți de crab cu care se prăjesc crocant in ulei de măsline sau în unt despre care venețienii susțin că este absolut al lor și este preferatul lor. Adevărul e că la ora când am ajuns noi la piață mai erau doar etichetele. Și nu sunt deloc ieftini.

Am testat câteva preparate în osteriile din jurul pieței după care am pornit să vedem dacă ne surâde norocul și cu toată greva transportatorilor vom putea ajunge la Murano.

Din ce am putut să vedem Veneția este o lume din mai multe lumi și atunci voi face o stație aici, urmând să revin cu noi episoade despre această lume.

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Foto: Florentin Mocanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: