Austria sărbătorește Ziua Națională pe 26 octombrie. Este ziua în care, în 1955, Parlamentul Austriac a decis neutralitatea țării, după ce, cu o zi înainte, toate trupele aliaților învingători în Al Doilea Război Mondial, au părăsit Austria.

Dar data de 26 octombrie a devenit Ziua Națională din 1965.

De ziua Națională, în Austria , președintele aduce un omagiu eroilor, transmite prin televiziunea națională un mesaj cetățenilor Austriei și au loc (sau aveau loc) diverse evenimente culturale. Tot în această zi, recruții armatei Austriei depun jurământul de credință.

Palatul Belvedere, Viena

Ambasadele Austriei din întreaga lume organizează diverse evenimente culturale pentru cetățenii austrieci care se află în acele țări la care invită personalități și prieteni ai Austriei din țările respective și reprezentanți ai misiunilor diplomatice ale celorlalte țări.

Austria este una dintre cele mai importante destinații de vacanță din lume. Peisajele Alpilor, lacurile, orașele și pârtiile ei atrag milioane de turiști în fiecare an. Acum, din pricina epidemiei de covid foarte puțini mai merg în vacanță în afara țărilor lor și, nu în puține cazuri, chiar au restricții de călătorie.

În imagine este Palatul Belvedere, locul unde a fost semnat, la 15 mai 1955, ”Tratatul pentru restabilirea unei Austrii independente și democratice”. Mai multe imagini din frumoasa țară alpină găsiți aici!

La mulți ani, Austria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La mulți ani, Austria!
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate