Incendiul din Samothraki – ce s-a spus și ce a fost

Samothraki – insula verde
20 august 2019
Pădurea de Piatră de la Varna
23 august 2019

Până acum am evitat să-mi fac publice opiniile pentru situații de genul celei din Samothraki. De ce? E simplu, acest gen de situații stârnesc valuri destul de violente de polemici, indiferent de cât de obiectiv ești. De data aceasta nu mai pot să stau deoparte. Prea multe nemulțumiri nefondate, prea multe critici injuste, prea mulți care, deși n-au nici pregătire, nici expertiză în domeniu, dau sfaturi și știu exact ce trebuia făcut de către cei îndreptățiți să gestioneze astfel de situații. Ei bine, aici s-a depășit sfera celor care n-au jucat fotbal ”dar dacă ar fi fost în teren…”, a celor care, într-o lipsă totală de onestitate și, aș zice eu, în mod iresponsabil recomandă evitarea expertizei agențiilor de turism pentru că ”știu ei, că au fost pe acolo și e simplu și foarte ieftin”.

Este binecunoscut faptul că temperaturi extrem de ridicate, în spațiul Mediteranean, provoacă incendii ale vegetației uscate. Vântul înrăutățește situația. Am prins de 3 ori incendii în Grecia. Prima dată în zona Patra, acum vreo 12 ani, cred, apoi în Halkidiki, la Ouranopoli (practic, incendiul a fost pe muntele Athos) și anul trecut, în Samos, două incedii în două zone diferite iar unul a fost reaprins după o zi. Se pare ca de o mână criminală pentru că după ce a fost stins și zona supravegheată mai bine de 24 de ore, seara, pe la ora 22 a reizbucnit. Adică la o oră la care se știa clar că nu va fi posibilă nicio intervenție până nu se lumina. Am văzut clar că autoritățile Elene sunt pregătite și chiar știu ce au de făcut. Sunt profesioniști.

Acum, psihoza care s-a creat cu Samothraki este cel puțin nedreaptă. Presa noastră insistă cu obstinație să prezinte doar ce este rău. Nimic despre ce eforturi s-au făcut, nimic despre atitudinea cel puțin nefirească a turiștilor români.

Zic doar de români pentru că noi suntem fataliști și cei mai importanți.

Dar să analizăm pe faze:

  • Ce au făcut autoritățile Elene:
  • Au acționat pentru stingerea incendiilor și limitarea efectelor lor;
  • Au evacuat turiștii în siguranță, acolo unde se impunea acest lucru;
  • Au oferit cazare gratuită în camping;
  • Au oferit o masă caldă, gratuit;
  • Au adus ambarcațiuni care să transfere turiștii pe continent. Nu cred că este vina autorităților că furtuna de pe mare nu a permis navigația în condiții de siguranță.
  • Ce s-a prezentat:
  • ”Turiști sechestrați”

Consider cel puțin nedreaptă exprimarea dar presa noastră asta urmărește, să exagereze;

  • Un turist român bătut de polițiști

Adică dumnealui, turistul, făcea balet cu coatele ridicate, într-un spațiu mic și, ”din greșeală”, a lovit un polițist. Căruia tocmai îi ceruse socoteală pentru ce se întâmplă acolo. Nu-mi imaginez pe ce ton a făcut-o. Să zică merci că n-a făcut acest gest de amabilitate cu un polițist american, de exemplu. Ar fi fost încătușat în secunda 1 iar în secunda 2 i s-ar fi citit drepturile. Gestul este incalificabil indiferent pe cine ar fi lovit ”din greseală”.

  • Ce s-a întâmplat
  • Un incendiu de pădure, la 3-4 km de port. – Autoritățile au decis evacuarea turiștilor ca să nu le fie pusă viața în pericol.
  • Două nave de ferryboat avariate. – Un necaz nu vine nici singur, nici la un moment nefavorabil lui;
  • Îmbulzirea turiștilor (ai noștri au experiența in ADN, din vremea cozilor la orice);
  • Turiști fără bani – Asta e de neconceput, dar tot pe tiparul nostru. Mai bine mă milogesc că pot ieși mai ieftin.
  • Pretenții nejustificate – Au fost oameni care au refuzat cazarea in camping din cauza gradului de confort.
  • Nemulțumirea că biletele la prima cursă de ferryboat au fost cumpărate de agenții de turism, pentru turiștii lor. – Păi sau susții până la capăt că agențiile sunt inutile și mai pun și comisionul lor, sau recunoști că nu poți fi mai bun și nu poți obșine mai mult cu tot atâția bani în mod independent.

Dar site-urile de rezervări on line au stat cu mâinile în sân? Ce atitudine, domnule!

  • Cine are dreptate?
  • Eu le dau dreptate autorităților Elene pe care le felicit pentru cum au gestionat evenimentul .
  • ZERO decedați
  • ZERO răniți (poate doar polițistul care n-a putut să facă vrăjile cerute de un român);
  • ZERO riscuri inutile la presiunea turiștilor;
  • Răbdare și toleranță maximă la comportamentul necorespunzător al unor turiști;
  • Ce recomand:
  • Ca în orice domeniu și în modelarea vacanțelor, apelați la agențiile de turism. Experiența lor și posibilitățile de reacție  merită toți banii, cum spunem noi, românii.

Iată și extrem de pertinentul comunicat de presă al Oficiului de turism al Greciei:

Comunicat de Presa

Referitor la problema cu feribotul din Samothraki și izolarea insulei timp de trei zile, Asociația Antreprenorilor și Meșteșugarilor Samothraki anunță următoarele:

La apogeul sezonului turistic din acest an, s-a produs nefericitul incident de avarie a două nave, SAOS II și SAONISSOS. Guvernul grec, luand in considerare amploarea situatiei, a reacționat imediat și a trimis bacul de pasageri AZZORES pentru a deservi linia de ferry ce conecteaza Alexandroupolis de Samothraki. Din păcate, din cauza infrastructurii portuare deosebite și a condițiilor meteorologice de pe insulă, nu a fost posibilă operarea rutelor.

Toate cele de mai sus, combinate cu faptul că a existat o interdicție de trei zile pentru navele de mici dimensiuni, de a naviga,  din cauza vânturilor puternice din zonă, a dus la izolarea a peste o mie de persoane în portul Samothraki și a creat o situație complet neplăcută atat  pentru vizitatori, precum și pentru antreprenorii de pe insulă.

Pentru a aborda această situație, guvernul elen a trimis imediat nava ANDROSJET, iar miercuri, 14 august, s-au introdus si navele Zefyros și Anax pentru a deservi pasagerii și vehiculele din portul Alexandroupolis și Samothraki.

Atât autoritățile portuare, cât și municipalitatea Samothraki au fost din primul moment alături de vizitatorii insulei și au avut grijă să se asigure că prioritatea este acordată persoanelor cu probleme de sănătate, persoanelor în vârstă și familiilor cu copii mici. Nu a existat niciun tratament discriminatoriu pentru turiști, dar s-au depus toate eforturile pentru normalizarea situației în funcție de capacitatea navelor de a transporta pasagerii și vehiculele, astfel încât toți turiștii să se poată întoarce la destinațiile lor cât mai curând posibil. Deja, problema a fost rezolvată și rutele se desfășoară fără probleme si fără intarzieri.

În special, pentru vizitatorii români, cărora Samothraki lasă întotdeauna o impresie pozitiva, au existat îngrijiri și asistență speciale din partea tuturor profesioniștilor. Nefericitul incident din portul Kamariotissa a dus la reținerea preventiva a celor implicati de catre ofițerii corpului portuar.

Noi, antreprenorii din Samothraki invităm turiștii români să viziteze Samothraki și sa ne ofere posibilitatea de a demonstra ospitalitatea noastră, bucurându-se de frumusețea insulei, la prețuri deosebit de avantajoase pentru restul sezonului turistic din acest an și al sezonului viitor.

Autoritatile Elene au fost in contact cu Ambasada Romaniei la Atena pana la concluzionarea situatiei aparute in Insula Samothraki. In acest sens, atasat regasiti comunicatul de presa emis de catre Ambasada Romaniei la Atena si scrisoarea de multumire adresata de catre M.A.E. Romania, Ministrului de Turism al Greciei Domnul Haris Theocharis 

Ministry of Tourism

Greek National Tourism Organization

Romania Office

Libertatii 18,Bl.104,Sc.2,Et.2,Ap. 18, Bucharest

Tel  :(+4) 021.311.31.37 

Fax :(+4) 021.310.96.10

Chora

1 Comment

  1. Roxana spune:

    Buna,

    Felicitari pentru articol!

    Noi eram acolo, pe insula, cand a inceput nebunia si de aceea imi permit sa interin. Nebunia, sa spunem clar, a fost intretinuta de un grup format in jurul unui ghid montan si a sotiei lui, o prea-distinsa pseud-jurnalista din Ploiesti. Care a avut grija sa dea de stire tuturor cunostintelor ei de prin presa si care, evident, si-au facut treaba „ca la carte”.
    Probabil autoritatile ar fi putut sa faca lucrurile mai bine decat le-au facut. Nu au dai pe-afara de profesionalism, sa nu exageram! Si aici ma refer la faza de preventie, sa fi existat deja niste intelegeri cu alti operatori de ferry care, la nevoie, sa preia turistii in cazul in care cele 2 vase ale companiei Saos s-ar fi stricat. Deja circulau pe insula niste vesti ca ar fi sabotaj (interese similare cu cele din Romania, nimic exclus). Si locuitorii si agentii economici erau suparati pe autoritatile lor, practic s-au inregistrat pierderi semnificative in cel 4-5 zile cat a durat nebunia, plus impactul negativ asupra celor care urmau sa vina. Lucrurile nu sunt asa de simple.
    Aaa, si apropo! Noi stim/asa am auzit in campingul unde ne aflam, ca a fost un mic incendiu in port, deci nu incendiu de vegetatie. Daca ar fi fost asa, era cu adevarat grav, din simplul motiv ca zilele alea a batut vantul foarte rau.
    Ramane insa isteria fara de inteles a cetatenilor romani blocati pe insula, genul de oameni care cred ca lumea se invarte in jurul lor. Evident ca cei mai multi dintre cei blocati erau chiar cetateni greci, acestia fiind majoritari in randul turistilor. Insa numai ai nostri s-au isterizat si s-au dus cu gura mare sa ceara socoteala Garzii de Coasta! Evident ca stimabilul turist si-a luat-o (nici azi nu mi-e clar ce s-a intamplat acolo cu adevarat!)
    Eu imi doresc ca minunata Samothrakia sa fie vizitata numai de acei oameni care n-au crezut deloc in exagerarile presei de 2 lei din Romania! Daca pierde cativa dintre marii egocentristi ai tarii, nu-i deloc rau!
    Toate bune! La cat mai multe calatorii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: