12 martie 2024

12 martie, prima zi

12 martie, prima zi de competiții la Borșa. Competițiile de azi și mâine sunt în cadrul Campiontului Național de Schi. Azi va fi proba de Slalom Uriaș iar mâine, cea de Slalom. Borșa, cea despre care am mai spus că pune România pe harta mondială a schiului și, iată, primul pas mai important. Pe 14 și 15 martie se vor desfășura aceleași probe, în cadrul Cupei Balcanilor (sau Cupei Balcanice) […]
11 martie 2024

S-au ales câștigătorii

S-au ales câștigătorii tombolei biletelor pentru Concertul de Anul Nou de la Viena, ediția 2025. Concertul va fi pregătit și dirijat de celebrul dirijor italian, Riccardo Muti. Eu n-am avut șansa să câștig dreptul la a cumpăra două bilete. Am fost anunțat oficial, de către organizatori, prin email. Verificați adresele de email pe care le-ați menționat la înscriere! Sper ca măcar unul dintre cei care v-ați înscris să fi fost […]
5 martie 2024

Floarea Reginei

Floarea Reginei, sau Floarea de colț este sărbătorita zilei de 5 martie. Frumusețea și rezistența ei a impresionat toate generațiile și este ocrotită și privită cu mare admirație peste tot în Europa. Este originară din Asia Centrală, Floarea Reginei trăiește în stâncoase din munți calcaroși, la altitudini între 1800 și 3400 de metri. Cea mai cunoscută denumire a sa este Edelweiss. Edel înseamnă nobil (noblețe) și weiss alb. Este simbolul […]
3 martie 2024

Ziua Națională a Bulgariei

Ziua Națională a Bulgariei este sărbătorită pe 3 martie. Pentru că la 3 martie 1878 a fost semnat Tratatul de la San Stefano care prevedea înființarea unui stat bulgar. Acesta prevedea un stat care includea și Macedonia de azi, și Rumelia de Răsărit. Marile Puteri occidentale s-au temut ca în Balcani să fie un stat atât de mare sub vasalitatea Rusiei și au semnat un nou tratat, la Berlin, care […]
25 februarie 2024

Cât de importantă este o vacanță

Cât de importantă este o vacanță simțim cu toții pe pielea noastră. Și atunci când nu o avem și-i simțim nevoia, și atunci când o avem și ne bucurăm de efectele ei. Dar pentru ca efectele unei vacanțe să fie motive de bucurie, aceasta trebuie să fie una reușită. Pentru că, da, din păcate mai sunt și vacanțe nereușite. Care ar putea fi cauzele? Aici e mult de discutat. Valoarea […]
21 februarie 2024

Târgul de Turism al României

Târgul de Turism al României este, se poate spune, cel mai important eveniment al breslei, organizat în România. Că turismul este o ramură de maximă importanță a oricărei economii nu mai reiau. Că cei care ar trebui să acționze în spiritul acesta nu o fac, pentru ca nu înțeleg, este o altă poveste. Din păcate, adevărată. Din fericire, cei care lucrează în turism au mințile deschise și au acea dorință […]
2 februarie 2024

Borșa a pus România pe harta schiului mondial

Borșa a pus România pe harta schiului mondial de cel mai înalt nivel. Pârtia Olimpică de aici este omologată de Federația Internațională de Schi, FIS, pentru probele de Slalom și Slalom Uriaș. Pârtia este una dintre cele mai bine dotate pârtii de schi din Europa. Instalațiile de telegondolă și cea de producere a zăpezii artificiale sunt de ultimă generație. Astfel, după 84 de ani, Borșa începe să viseze iar vechiul […]
31 ianuarie 2024

Zarezan, începutul anului viticol

Zarezan marchează începutul anului viticol. Este prima sărbătoare în aer liber de după solstițiul de iarnă. Ce este și de und vine Zarezan este o sărbătoare a viticultorilor care, se pare, își are originea în Bulgaria. A fost adusă în România de bulgarii care au trecut Dunărea, de voie sau de nevoie și s-au stabilit pe teritoriul actual al României. Se sărbătorește în prima zi a lui februarie, pe ambele […]
28 ianuarie 2024

Veneția introduce o nouă taxă

Veneția introduce o nouă taxă de vizitare, de la 25 aprilie 2024. Taxa va fi de 5 EUR/vizitator cu vârsta mai mare de 14 ani și va putea fi plătită online. Pentru început, aceasta taxă se va percepe pentru zilele: Aprilie – 25 – 30 Mai – 01 – 05, 11,12,  18,19, 25 și 26 Iunie – sâmbăta și duminica, începând cu 08.06.2024 Iulie – 06,07, 13 și 14. Taxa […]
21 ianuarie 2024

Vă mai amintiți de Florio?

Vă mai amintiți de Florio? Cei care trăiați finalul de liceu sau studenția în anii ’80 sigur vă amintiți că acest Florio era ”sufletul” petrecerilor. O băutură care, în România, se prepara, de obicei în casă, după rețete mai mult sau mai puțin exacte. Făcea omul cu ce putea găsi pe vremea aceea. Ce este Florio? Florio este un vin fortifiat produs la cramele lui Vicenzo Florio, fondate la Marsala, […]
12 martie, prima zi
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate