opinii

03 octombrie 2017

Frankfurt între medieval și zgârie nori

Când și când mă duc cu gândul la Germania, nu știu de ce. Astăzi Germania sărbătorește 27 de ani de la reunificare. Să-i urăm La mulți ani! Dacă mă gândesc la Germania, Frankfurtul nu lipsește din amintiri. Într-o primăvară mofturoasă zburam pentru prima dată la Frankfurt. De acolo urma să iau trenul și să ajung la Leipzig. Doream să le văd pe amândouă dar… Frankfurtul era învelit de o plapumă […]
06 septembrie 2017

Vine vacanța de iarnă!

La noi, pe crestele munților Rodnei, zăpada a dat deja semnalul că va veni curând. Toamna știe ce o așteaptă și a început să coboare cu turmele la vale și apoi să ia urma păsărilor călătoare spre sudul mărilor albastre și calde. Prima pudră a căzut și în Alpi, spre bucuria celor ce se simt mult mai bine pe schiuri decât pe trotuar. Deși pe la noi iarna e mai […]
28 august 2017

Târgu Jiu între frumusețea naturală ce îl înconjoară și zestrea oferită de Brâncuși

Evadările în România sunt întotdeauna pline de farmec, dar și de surprize. Ce fel de surprize? Depinde de noroc dar și de starea de spirit și deschiderea călătorului. Drumul până la Târgu Jiu a fost marcat de canicula de afară. La Târgu Jiu, deși era joi, traficul era infernal și găsirea unui loc de parcare părea imposibilul absolut. Am reușit să găsesc și am văzut că este un punct de […]
17 august 2017

Calabria, prima Italie

Italia, acea sabie de stâncă ce-și caută liniștea în teaca azurie făcută din împreunarea Mediteranei cu cerul, Italia cea zamislită din fierberea molcomă ca a sosului Bolognese a civilizațiilor antice, o cizmă de pământ care combină stânca cu apa Mediteranei pentru a-și hrăni vegetația și fauna care, cu trudă și imaginație a creat un superlativ al gustului savurat într-un peisaj idilic. Teoretic, cu Italia am intrat în contact din primii […]
06 august 2017

Sibiu – capitala deschizătoare de epoci

Sibiul este unul dintre orașele mele preferate. M-a fascinat de la prima vedere, când eram prin clasa a V-a și l-am vizitat pentru prima dată. Era altfel decât Bucureștiul, avea o noblețe aparte, parcă și oamenii erau altfel, părea foarte liniștit iar oamenii parcă erau prieteni și nu erau încrâncenați ca bucureștenii sau craiovenii. M-a surprins și a fost inexplicabil faptul că furia comunistă a iertat orașul vechi. Bătrânul tramvai […]
03 august 2017

Ce facem în minivacanța de Sfânta Maria?

Aflată în plină vacanță de vară minivacanța de Sfânta Maria este pentru mulți dintre noi o foarte bună oportunitate pentru relaxare, pentru o schimbare de decor, pentru a vedea lucruri noi și a ne îmbogăți lista de experiențe dar mai ales pentru a evada din cotidian. Chemarea mării este, desigur, puternică dar, în perioada Sfintei Mării, din ceea ce știu este aproape imposibil de găsit un loc pe Litoralul românesc, […]
28 iulie 2017

De la Zimnicea la Tarifa, umblând după ”suduri”

Despre locul natal ne aducem aminte în orice situație și oriunde ne-am afla. Locul meu natal este un orășel în calea Dunării unde aceasta se răzgândește să mai caute sudul și pleacă, domol, spre Marea Neagră, este cel mai sudic punct al României, Zimnicea. Istoria locului pornește din negura vremurilor, cu mult înainte de epoca romană. Cetatea getodacică de aici este cea mai veche din sudul României și a fost distrusă […]
19 iulie 2017

Ce mai face capra vecinului… de mare?

A început vacanța și au început și problemele. Mai degrabă aș spune că a început evidențierea și recunoașterea lor. Litoralul românesc, magnetul incandescent al românilor își adjudecă primul loc în preferințele de vacanță cu un avans de nerecuperat. Referitor la oferta turistică a litoralului, nu sunt foarte multe plângeri, raportat la numărul de turiști ce au consumat din aceste oferte, iar cele mai ulte plângeri ale turiștilor sunt pe tema […]
10 iulie 2017

Spectacol de case vechi la Iași

După vizita prelungită la Palatul Berindey să începem drumeția urbană prin capitala Moldovei. Densitatea clădirilor frumoase care au scăpat de bombe și de dorința comuniștilor de a face ca urmele civilizației să înceapă cu ei este destul de mare, așa că o vom face în pas de plimbare. Lângă  Palat, în perimetrul fostei Curți Domnești, Biserica Sfântul Neculai Domnesc, construită de Domnitorul Ștefan cel Mare la 1492 și refăcută între […]
01 iulie 2017

GIBRALTAR, o lume pe o palmă de pământ

Maiestuoasă, dură și proverbială, Stânca Gibraltar dă senzația unui val împietrit de zei înainte să se rostogolească peste Mediterana care o lovește sacadat cu valurile ei. Deși e doar o palmă de pământ lipsită de bogății Gibraltarul a fost și este dorit de orice strateg datorită poziției sale extrem de importantă pentru flancul de sud al Europei. Numele actual vine de la mauri, Djebel al Tarik însemnând Muntele lui Tarik. […]
25 iunie 2017

Să râdem din nou în Grecia

Soarele își trimisese câteva raze să ne dea speranța că vom avea vreme bună pe lungul drum pe care aveam să pornim. Am pornit spre Itea, primul popas programat și dimineața senină de decembrie își dădea mâna cu apele turquoise ale Golfului Corinthului, cu nuanțele vegetației încă vii a Greciei presărate cu verdele sidefat al frunzelor de măslin și, ici colo, către o plantație de portocali și lămâi care ne […]
19 iunie 2017

Iași – o inimă a culturii

Dulșele Târg al Ieșilor ne-a fost adus în atenție încă din școală și faptul că era important pentru România era accentuat de prezența emblematicului său Palat Beridey, actualmente Palatul Culturii, pe bancnota de 50 de lei. Unde este cultură se face și istorie. Este cea mai succintă explicație ce-mi trece prin cap când mă gândesc la Iași. La Iași am mai mers cu treburi și ultimele dăți i-am văzut bijuteriile […]
16 iunie 2017

Trenul Forza ZU se apropie de Constanța

Trenul Forța ZU a plecat spre Constanța. Cele două vagoane sunt ocupate de vedete, staful ”matinalului”, echipamente, tehnicieni și fericiții câștigători ai unui loc în acest tren. Mâine este marele concert pe plaja Modern din Constanța, deci, distracție plăcută tuturor!
14 iunie 2017

Rüdesheim am Rhein capitala eleganței pe două roți

Rüdesheim am Rhein este tumultuous la fel ca Rinul iar anul acesta, între 15 și 18 iunie, va fi un adevărat vulcan, devenind capitala europeană a bikerilor, capitala europeană a iubitorilor motoarelor și, mai ales, a motoarelor Harley Davidson. Ideea a venit în 2001 de la inimoșii membri ai asociației ”Buddies and Bikes eV”, sub patronajul ministrului de finanțe al landului Hessen Domnul Karlheiz Weimar și s-a materializat în 2002 […]
10 iunie 2017

Hai la mare cu Trenurile Soarelui!

Vineri, 9 iunie, la 9 fără un sfert am reușit să ajung, nu fără emoții, la Gara de Nord. La linia 14, puternica locomotivă electrică Pasărea Măiastră era deja ”înhămată” la trenul Inter Regio 1583, tren inaugural pentru Trenurile Soarelui 2017. Pasărea Măiastră este doar una dintre dovezile deschiderii lui Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători dar și al eforturilor depuse de el și echipa lui pentru a duce […]
07 iunie 2017

Granada și atât!

  Granada este locul în care istoria, cultura și arta au scris multe pagini în multele limbi ce s-au auzit pe pământul ei. Arheologii spun că zona a fost locuită cu 5000 de ani Î.Hr., începând cu fenicienii care au cutreierat Mediterana la fel cum o făcuseră înaintea lor Minoanii, dar primele înscrisuri care o menționează datează din jurul anului 500 Î.Hr. Orașul de la poalele munților Sierra Nevada, cu […]
01 iunie 2017

La mulți ani copiii, la mulți ani copilărie!

Astăzi, de întâi iunie, ne amintim de copilărie și  retrăim din frumoasele-i clipe alături de de copiii clipei prezente. Vitrinele cu jucării sau raioanele destinate lor ne atrag mereu privirile și ne dezlănțuie ideile de joacă, dar cum ar fi o mare expoziție de jucării din toate secolele? Vă propun să mergem în Germania și să facem o scurtă vizită într-un muzeu al copilăriei! Aflat pe  Karlstrasse 13-15, Muzeul Jucăriilor […]
31 mai 2017

Festivalul Statuilor Vivante – pasul 7

Aseară, în Grădina Filipescu-Cesianu din București, a debutat cu succes a VII ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, organizat de Teatrul Masca. Programul va continua până pe 5 iunie și va face ocolul Bucureștiului și îl găsiți aici. Vizionări plăcute!
30 mai 2017

Trenul, eterna poveste de dragoste de lume

De la 16 noiembrie 1830, ziua când între Liverpool și Mancester a circulat primul tren de călători din lume, au trecut aproape 200 de ani. Călătoriile cu trenul au fost întotdeauna relaxante și plăcute, mult mai relaxante și mai sigure decât cu toate celelalte mijloace de transport terestre. În ultimele decenii, în primul rând datorită creșterii vitezei, transportul feroviar de călători a redevenit în topul preferințelor și este în plină […]
26 mai 2017

Festival Italian la București

De 9 ani, ICE, Agenția Italiană pentru Comerț Exterior în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, sub patronajul Ambasadei Italiei, organizează între 15 mai și 15 iunie, aduc Italia mai aproape de noi prin Festivalul Italian. Perioada este aleasă în jurul Zilei Naționale a Italiei, 2 iunie. Italia este un partener tradițional și statornic al României și vine la acest festival cu ce știe ea să facă mai bine, gustul […]
22 mai 2017

Grăbit printre podgoriile Văii Rinului

Am avut plăcerea să particip și anul acesta la GTM, cel mai mare târg de incoming, pentru specialiști, al Germaniei. Înainte de zilele dedicate discuțiilor de afaceri au fost organizate pre-tour-uri pentru a ne prezenta noi fețe ale destinației de vacanță Germania. Și da, Germania este o destinație de vacanță, una care merită văzută pe îndelete. Eu mi-am respectat convingerea că bucătăria locală este o etalare a sufletului și a […]
07 mai 2017

Rüdesheim am Rhein – un manual de turism

Da, Rüdesheim am Rhein este un mare manual de turism. Susane Breuer este o mare Doamnă a turismului mondial. Ea are pagina ei specială în acest manual, ea este un model de urmat în orice colț al lumii. Susane fost, este și eu vreau să fie cât mai mult de acum încolo gazda care a încântat inimile și gusturile tuturor națiilor de pe acest pământ. Filozofia ei este pornită din suflet. De aceea […]
01 mai 2017

Să mai zâmbim puțin! Peripeții în Grecia, episodul III

În ultima zi de Atena ne-am trezit destul de devreme și am plecat spre biroul grecului unde acesta avea ceva de rezolvat, apoi ne-a dus să ne arate realizarile grecilor din ultimii ani dar mai ales ce se străduiau să finalizeze pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Am fost la șantierul Stadionului Olimpic, numit Spyros Louis, după atletul elen care a câștigat maratonul de la JO de vară din 1896. În timpul […]
28 aprilie 2017

Tapas – simbol al culturii spaniole

  Toate se împletesc pe lumea asta. Drumurile, culturile, nevoile, eforturile, rezultatele, viețile.  Nevoia de hrană se împletește cu evoluția, cu dispoziția la risc și cu stăpânirea căldurii. Așa s-a creat bucătăria, sau gastronomia. Bucătăria se împletește cu cultura unor arii restrânse, la început, dar care apoi migrează până la limita arealelor ingredientelor depășite și acestea de negustori, cei care au sfidat mereu limita spațiului. Culturile migrează și se împletesc […]
21 aprilie 2017

Miclăușeni – Între strălucire și decădere, între dragoste și nepăsare

  Nu departe de Iași, la câteva zeci de metri de drumul ce leagă Romanul de capitala Moldovei, privirea vă va fi încântată de o mică și cochetă operă a stilului neogotic târziu, Castelul Miclăușeni. Castelul se vizitează, deocamdată doar duminica iar ghidul este un mare iubitor al lui și bun cunoscător al istoriei și poveștilor sale. Istoria consemnează ca primă întâmplare legată de acest loc, pe la 1410, răsplata […]
19 aprilie 2017

Weimar – valiza cu surprize a Germaniei

  Orășelul german Weimar, deși poate părea incredibil, a fost scena multor evenimente importante în istoria Thuringiei, a Germaniei și chiar a lumii. În acest articol vreau să fac o scurtă prezentare a clasicului orășel german, pe care o puteți dezvolta accesând link-urile pe care vi le recomand. Tot prin link-uri puteți afla lucruri interesante despre celelalte obiective pe vare le puteți adăuga Weimarului pentru un pachet superb. Prezența civilizației […]
04 aprilie 2017

Românii vor vacanțe în Germania

  Oficiul Național de Turism al Germaniei (GNTB) a avut, astăzi, la București, conferința de presă anuală pe 2017 în România. Raprezentanții GNTB au fost Cristian Sallai și Tijana Đuričić Evenimentul s-a bucurat de participarea Excelenței Sale, Dl. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale a Germaniei la București. Și pentru că eu am fost cel care a sugerat că cel mai bine ar fi ca sloganul promovării […]
03 aprilie 2017

Andalaluzia, cumpăna apelor și a civilizațiilor

Andaluzia, pământul ars de soarele Spaniei sudice, Andaluzia, pământul vizitat pentru prima oara de minoani, apoi de fenicieni dar care susține că toți care au venit aici au fost oaspeții urmașilor primului om de pe Terra. Andaluzia este parte a porții dintre două continente, parte a cumpenei dintre apele Atlanticului și ale Mediteranei, Andaluzia este un turn Babel discret, care a reușit să treacă de la miracol la firesc. Timpul […]
26 martie 2017

Peripeții în Grecia – episodul 2

O nouă zi în Grecia am început-o dimineață pe la 7. Pe la 8:30 deja plecaserăm spre Peloponez. Grecul cu mașina lui cu DB iar eu cu juniorul. De ce așa, nu mai știu. Știu că Stadionul Olimpic pentru ediția jubiliară din 2004 era în construcție și, la stadion, într-o intersecție afectată de șantier, Grecul a forțat galbenul și noi am rămas de căruță. Nici DB și nici Grecul nu […]
12 martie 2017

Drumurile noastre ”originale”

La sfarșitul lui noiembrie mi-a venit ideea să fac un tur prin câteva piețe de Crăciun, în special din Austria pentru că mai plănuiam să văd și altceva în Pongau. Zis și făcut! Mi-am rezolvat cazările și pe la 3 noaptea am pornit la drum. Am ales varianta prin Severin. De la Alexandria până dincolo de Roșiori asfalt bun, dar ideea cu insulele din mijlocul șoselei la fiecare intrare sau […]
09 martie 2017

Romanian Travel Forum – o provocare pentru turismul românesc

  Mai sunt cateva zile și lumea turismului va avea un eveniment pe care eu îl apreciez ca important și interesant, Romanian Travel Forum. Se pare că Forumul de Incoming și-a terminat copilăria și se dezvoltă și a înțeles că trebuie să ne unim forțele și cu vecinii și să inițiem proiecte commune. Evenimentul este și mai interesant pentru că e pus pe axa timpului, imediat după marele, foarte marele […]
26 februarie 2017

Grecia nu se predă și bine face!

A mai fost o ediție a Târgului de Turism al României. La Romexpo. O gazdă încă insuficient pregătită pentru evenimente de acest gen în vremea noastră, cu o ofertă destul de limitată și prea puțin generoasă, dar care profită la maxim de lipsa concurenței, zic eu. Evident că rolul principal la acest eveniment îl are industria turismului. Aici sunt multe de spus, multe contradicții, multe de înlăturat și extrem de […]
23 ianuarie 2017

Nestematele din Hohe Tauern

Valea Gastein este unul dintre șiragurile de perle al celui mai mare Parc Național din Austria, Hohe Tauern. Bad Gastein este una dintre cele mai vechi și mai renumite stațiuni balneoclimaterice din lume, gazdă a numeroase capete încoronate și oameni importanți ai lumii. Până la Al Doilea Război Mondial și aristocrația română mergea la Bad Gastein pentru cură, relaxare și distracțiile mondene ale epocii. Aici s-a consumat și o pagină […]
02 ianuarie 2017

Bilete la Concertul de Anul Nou de la Viena

  Concertul de Anul Nou de la Viena este cel mai așteptat eveniment muzical al fiecărui an. Se poate spune că fiecare An Nou este, practic, adus de el, indiferent de fus orar. Concertul a debutat în 1939, sub bagheta lui Clemens Krauss și întotdeauna a avut la pupitru dirijori dintre cei mai buni ai lumii și ai vremii, dintre care îi menționez pe Willy Boskovsky, Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Zubin […]
29 decembrie 2016

Premiul este München

Oficiul Național de turism al Germaniei, împreună cu Lufthansa lansează provocarea sfârșitului de an. Un concurs care are 5 întrebări simple la care trebuie să răspundeți pentru a putea câștiga un sejur de 3 zile și zbor cu Lufthansa pentru doua persoane. Un cadou care care nu va putea fi uitat niciodată Ce puteți vedea la München? Oh! Grea întrebare! În primul rând trecerea prin istorie a orașului, clădiri monumentale din […]
24 decembrie 2016

Sărbătorile de iarnă în Valea Gastein

Perioada solstițiului de iarnă cu multe sărbători dintre care cea mai mare este Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului. De când datează este greu spus, probabil că de la facerea lumii și au fost adoptate de fiecare cultură de la anterioara, de fiecare religie de la precedenta, de generație fiecare de la predecesorii săi. În lumea creștinătății sărbătorile sunt aparent la fel, dar fiecare colțișor de lume are […]
20 decembrie 2016

Împreună vom reuși!

  Dacă vă plac articolele mele, daca vă plac imaginile pe care le împart cu voi, dacă vă plac vacanțele frumoase și dacă doriți informații corecte votați-mă în acest concurs! Cum să faceți asta? Foarte simplu: dați click pe poza de mai jos sau aici! În fereastra nouă este altă poză care, pe calculatoare are in dreapta un buton ”like” urmat de numarul de voturi pe care le am deja. Dați click […]
05 decembrie 2016

Vine Moș Nicolae! Ați fost cuminți sau ma fac Krampus?

În tradiția Alpină Austro-Bavareză, în serile de 5 și 6 decembrie, Sfântul Nicolae colindă din casă în casă cu alaiul său, din care fac parte si Krampușii, creaturi mitice din perioada precreștină, jumătate capră, jumătate demon, care îi mustră pe copiii care au fost răi, în contradicție cu el, care le oferă daruri celor care au fost buni. Acum spuneți-mi care ați fost răi!
30 noiembrie 2016

La mulți ani tărâm de vis!

Pământul are miliarde de peisaje extraordinare, milioane de ținuturi frumoase, mii de ținuturi superbe, sute de locuri pe unde însuși Dumnezeu ar mai trece cu plăcere, dar unul singur e într-adevăr unic, acela pentru care faliile s-au ciocnit și din sfada lor au răsărit Carpații, acela unde Marea Neagră și-a trimis cele mai fine nisipuri, acela pentru care Dunărea și-a schimbat nefiresc cursul, s-a luptat cu Rinul, cu Porțile de […]
27 noiembrie 2016

A început magia Piețelor de Crăciun, a început Adventul

Adventul sau perioada premergătoare Crăciunului este una dintre cele mai frumoase perioade din an, o perioadă de liniște, este perioada poveștilor la gura sobei, a târgurilor și piețelor unde aromele de migdale prăjite, de mere coapte și scorțișoară, de vin fiert și turtă dulce se îmbrâncesc spre a ne invada primul nările și a ne stârni poftele. În Europa locuită de popare germanice creștine, piețele de Crăciun își pierd începutul […]
17 noiembrie 2016

Germania își reinventează industria

Germania a fost și este o mare putere pentru că a vrut și a muncit pentru asta. Germania a fost și este o țară bogată pentru că a înțeles că pentru asta trebuie să aibă o populație bogată și pentru că populația a înțeles că pentru a fi bogată trebuie să muncească. Germania a fost și este o țară bogată pentru că a avut resurse pe care le-a exploatat judicios, […]
02 noiembrie 2016

Vinul – din centrul Pământului în zâmbetele noastre

  Priveam zilele trecute printr-un pahar cu vin roșu spre nedefinitul infinit ce va urma. Era un altfel de roșu decât cel ce ne-a strivit și, pe alocuri, încă ne strivește ideile, năzuințele, sufletele și bucuriile cele mai mici, cele mai firești. Era ca rubinele din lagăre de ceas care rotește timpul ce a fost și chiar pe cel ce va să vină, timpul trecut pe care îndrăznim să credem […]
07 octombrie 2016

TRANSFĂGĂRĂȘAN – spectacolul anotimpurilor

Transfăgărășanul este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, o lucrare grandioasă, o victorie importantă în lupta cu muntele. Momentul închiderii circulației pentru iarnă se apropie și m-am gândit să profit de vremea frumoasă din acest weekend, de faptul că zilele trecute a dat o pudră de ninsoare pe culmi și de culorile toamnei. Idee bună, un traseu extraordinar, peisaje greu de uitat și imposibil de descris, o feerie. […]
03 octombrie 2016

Călător prin ploaie

  M-am întâlnit acum ceva timp, când toamna ne trimitea un prim avertisment că nu ne va trece cu vederea, cu un amic care, în mare grabă, mi-a spus că ne va vizita pentru o vacanță de iarnă, dar nu acum că vremea asta nu te inspiră să călătorești. Vara s-a repliat destul de rapid și, după cum se vede, a depășit pragul lui octombrie. Mi-a dat de gândit spusa […]
24 august 2016

Valsând cu Viena – pasul 2

  Ziua aceasta a început devreme, cu mic dejun urmat de stabilirea planului de bătaie până la 12:15 când era programată intrarea la Schönbrunn. Pentru grupuri de la 10 persoane, care vor și ghid privat, este mai bine cu programare, reședința de vară a familiei imperiale fiind unul din cele mai vizate obiective din Viena. Mariahilfer Strasse a câștigat detașat. De la Museumsquartier am luat U2 și apoi U4 până […]
22 august 2016

Curcubeul e făcut din florile Greciei

Imediat ce treci lanțul de munți care parcă apără eterna Elada de orice adiere de aer rece din nord, se schimbă totul, de parcă am păși în altă lume. Și chiar așa e. Cromatica este dominată de verdele vegetației aproape neverosimil țâșnite din pământul roșu ca teracota, aerul poartă miresme pe care nu le-ai simțit până aici și care îți stârnește, negreșit, curiozitatea și imaginația. Înaintând spre sud, constați că […]
29 iulie 2016

Ce se poate face când ne ia weekend-ul prin surprindere

Weekend-ul este cel ce încearcă să ne revigoreze câte un pic de 52 de ori pe an, după niște pachete de 5 zile în care numai ce am vrea noi nu facem. Uneori ne pregătim din timp, ne facem planuri, rezervări, trasee și vise, alte ori ne uitîm la celelalte priorități și la ce sclipește în pungă și ne resemnăm că nu vom pleca nicăieri. Ce efecte pozitive poate avea un […]
25 iulie 2016

Cu căsuța în vacanță

  Niște irlandezi sau prea nostalgici, sau destul de temerari, sau care vor să încerce turismul de alta dată mi-au trezit amintirile copilăriei, când Litoralul Românesc era străbătut de sute de mașinuțe înțesate de bagaje în minusculul cockpit, în portbagajul de pe plafon și, de foarte multe ori, trăgând și o remorcuță cam cât ele de mare și, poate, chiar mai grea. Cei care ați trăit vremurile ați recunoscut Polski […]
22 iulie 2016

Ce mai face capra vecinului?! Astăzi Veliko Târnovo

  Mi-a venit mai demult ideea să încep o serie de reportaje pe care să o numesc ”Ce mai face capra vecinului?”. Dar vecin poate fi oricine, că doar suntem la aceeași masă, a industriei ospitalității. Săptămâna trecută am plecat din București la Veliko Târnovo să văd ce mai face pe acolo turismul bulgar. Până să ajungem la capra vecinului bulgar ne-am împiedicat de a noastră care e tare îndărătnică… […]
14 iulie 2016

Londra – simeza civilizației umane

  La scurt timp după debutul întâiului mileniu, romanii fondau orașul Londinium, idee neagreată de celți care care 18 ani mai târziu îl asediază și îl incendiază. După căderea Imperiului Roman, în anul 476, Londinium este abandonat și cetatea romană este repopulată abia în secolul al X-lea. Apoi s-a unit cu vecinul Westminster și a devenit cel mai mare oraș al Angliei, iar din secolul XII îi devine capitală, rămânând […]
05 iulie 2016

Dunărea de la Pădurea Neagră la Marea Neagră

Un film documentar extraordinar realizat de Rita şi Michael Schlamberger, un omagiu adus fluviului care a creat un bazin de cultură în Europa, fluviul aducător de viață și care izvorăște în Pădurea Neagră și, chiar aproape de vărsarea în Marea Neagră, în delta sa, unele canale îi trec prin Caraorman care, în turcă, înseamnă Pădurea Neagră. Completați-vă programul cu aceste minute de satisfacție! Filmul este realmente fascinant. Vizionare plăcută!   […]
30 iunie 2016

BRUGGE – orașul de turtă dulce

Dacă aveți drum în Belgia, nu ratați Brugge. Centrul vechi care se întinde pe 430 de hectare, este integral inclus in Patrimoniul Universal UNESCO și veți vedea că merită. Pentru a nu rata cumva berile locale am mers la Brugge cu trenul. De la Bruxelles se fac cam 70-75 de minute. Timpul trece ușor, peisajul e încântător, totul verde, totul ordonat și curat, trenul confortabil. Am avut și noroc să […]
26 iunie 2016

La Forchetta cu alt decor și noutăți

Acum câțiva ani, în peisajul restaurantelor din Alexandria apărea ”La Forchetta”, pregătită, la acea vreme, să aducă alexăndrenilor, pe lângă rețete facute la un nivel mai apropiat de un ”Le Chef”, pizza făcută conform  regulilor ei. Da, aveau cea mai bună pizza și nu numai. A fost, din punctul meu de vedere, o reușită, un câștig pentru conturarea unei culturi gastronomice a locuitorilor unei urbe extrem de bine conservate și […]
24 iunie 2016

CRETA – Într-o fugă nebună în spațiu și timp

După o perioadă plăcută, dar dificilă, cu nopți extrem de scurte și peste 400 de kilometri la volan, a urmat o seara lungă, în care sa fac bagaje și o noapte extrem de scurtă, ca sa ajung la 5 la Otopeni. Înarmat cu un nou 70-300 și convins că voi prinde cer senin, am decolat spre Iraklio. Cerul a fost înnorat până deasupra Egeei, dar o pâclă a persistat până […]
17 iunie 2016

Sulina – de la cosmopolitism la fară direcție

Prima data am fost in Delta Dunării în 1980, când aveam doar 15 ani, o vârstă la care poți să te aștepți că te vei putea îndrăgosti. M-am îndrăgostit. De Deltă. De atunci mă întorc mereu să îmi caut iubita dar găsesc mereu alta, tot frumoasă, tot sălbatică, tot rebelă, dar alta. O altă Deltă mereu tânără pe care sufletul meu o simte aceeași iar ochii o văd alta. De […]
25 aprilie 2016

Otopeni – 2 ore înainte la check in și… ore în șir la check out

Frumosul aeroport Henri Coandă, poate cea mai importantă poartă a României, nevinovat total de conducerea pe care o are, tinde să devină ”Poarta închisă” sau, mai degrabă, ”Poarta Ochilor Închiși”, sau, de ce nu, ”Poarta Buzunarelor Deschise”. Am aterizat pe Otopeni, pe 21 aprilie, la 0:50, ora programată. Am luat bagajele, sosite surprizător de repede și am ieșit să luăm un taxi. Se făcuse 01:15, deci, rapid. Calvarul abia avea […]
11 aprilie 2016

În pod la străbunici

Am făcut zilele trecute o călătorie mai puțin obișnuită. De fapt a vrut să fie o vizită dar, odată trecută poarta timpului, am trecut într-o altă lume, lume care era, parcă, mai aproape de copilăria mea când, urcat în podul cu vechituri, deveneam exploratorul jules-vernian ce căuta să afle sensul celor găsite acolo, fără a trimite ceva în derizoriu și apreciind totul ca unelte ce nu se știe dacă își […]
23 martie 2016

Orașul ce ne primea pe un covor de flori

M-am gândit mult dacă să scriu ceva sau nu depre nenorocirea de ieri. Am stat în cumpănă și parcă voiam mai mult să tac. Și totuși am decis să nu tac. Din respect pentru victime, din respect pentru familiile lor, din respect pentru Belgieni, din respect pentru Europa, din respect pentru cultura europeană și din indignarea ce ne-a cuprins pe toți văzând unde duce ingnoranța lor milenară și ignoranța noastră, […]
14 februarie 2016

Creta – insula dintre trei continente

Pășim pe Creta intrând pe poarta ce-i poartă numele celui mai mare scriitor cretan, Nikos Kazantzakis, aeroportul capitalei Heraclion. Ca orice cretan, Kazantzakis a iubit mult Creta și, cu darul primit de la Dumnezeu și toți zeii care au ocrotit sau au năpăstuit insula, a zugrăvit-o în cuvinte, mărindu-i tezaurul cu tablouri vii, adevărate filme ale zbuciumului civilizațiilor. Cea mai mare insulă grecească ni se arată de departe, în timp […]