traditii si obiceiuri

07 octombrie 2018

Un Picior de Plai, O Gură de Rai – Bucovina

Pe vremea copilăriei și adolescenței mele, Bucovina și Basarabia erau cuvinte interzise. Nici acum nu pot să înțeleg de ce. Se vorbea de ele în șoaptă ca despre cele mai mari mistere. În toamna lui 2003, cred că în prima jumătate a lui noiembrie,  am plecat cu prietenul meu Paul și Mariana, soția lui, la Valea Ursului, Gropenhaga cum i se mai zicea pe atunci, hotărât fiind să vizităm și […]
01 februarie 2018

Zărezeanul-sărbătoarea veseliilor ce vor urma

Pe întâi februarie, în anumite zone din sudul Romaniei dar și în Bulgaria, se sărbatorește Zărezan-ul, o sărbătoare a celei ce de milenii dă viață tuturor sărbătorilor cu licoarea zglobie ieșită din fructele sale, vița de vie. Acum vița nu este ascunsă sub puful protector al zăpezii și fiorii dați de razele parcă prea călduroase ale soarelui cu greu pot fi stăpâniți de ceasul biologic care îndeamnă la siguranță. La […]
06 septembrie 2017

Vine vacanța de iarnă!

La noi, pe crestele munților Rodnei, zăpada a dat deja semnalul că va veni curând. Toamna știe ce o așteaptă și a început să coboare cu turmele la vale și apoi să ia urma păsărilor călătoare spre sudul mărilor albastre și calde. Prima pudră a căzut și în Alpi, spre bucuria celor ce se simt mult mai bine pe schiuri decât pe trotuar. Deși pe la noi iarna e mai […]
17 august 2017

Calabria, prima Italie

Italia, acea sabie de stâncă ce-și caută liniștea în teaca azurie făcută din împreunarea Mediteranei cu cerul, Italia cea zamislită din fierberea molcomă ca a sosului Bolognese a civilizațiilor antice, o cizmă de pământ care combină stânca cu apa Mediteranei pentru a-și hrăni vegetația și fauna care, cu trudă și imaginație a creat un superlativ al gustului savurat într-un peisaj idilic. Teoretic, cu Italia am intrat în contact din primii […]
06 august 2017

Sibiu – capitala deschizătoare de epoci

Sibiul este unul dintre orașele mele preferate. M-a fascinat de la prima vedere, când eram prin clasa a V-a și l-am vizitat pentru prima dată. Era altfel decât Bucureștiul, avea o noblețe aparte, parcă și oamenii erau altfel, părea foarte liniștit iar oamenii parcă erau prieteni și nu erau încrâncenați ca bucureștenii sau craiovenii. M-a surprins și a fost inexplicabil faptul că furia comunistă a iertat orașul vechi. Bătrânul tramvai […]
26 mai 2017

Festival Italian la București

De 9 ani, ICE, Agenția Italiană pentru Comerț Exterior în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, sub patronajul Ambasadei Italiei, organizează între 15 mai și 15 iunie, aduc Italia mai aproape de noi prin Festivalul Italian. Perioada este aleasă în jurul Zilei Naționale a Italiei, 2 iunie. Italia este un partener tradițional și statornic al României și vine la acest festival cu ce știe ea să facă mai bine, gustul […]
22 mai 2017

Grăbit printre podgoriile Văii Rinului

Am avut plăcerea să particip și anul acesta la GTM, cel mai mare târg de incoming, pentru specialiști, al Germaniei. Înainte de zilele dedicate discuțiilor de afaceri au fost organizate pre-tour-uri pentru a ne prezenta noi fețe ale destinației de vacanță Germania. Și da, Germania este o destinație de vacanță, una care merită văzută pe îndelete. Eu mi-am respectat convingerea că bucătăria locală este o etalare a sufletului și a […]
07 mai 2017

Rüdesheim am Rhein – un manual de turism

Da, Rüdesheim am Rhein este un mare manual de turism. Susane Breuer este o mare Doamnă a turismului mondial. Ea are pagina ei specială în acest manual, ea este un model de urmat în orice colț al lumii. Susane fost, este și eu vreau să fie cât mai mult de acum încolo gazda care a încântat inimile și gusturile tuturor națiilor de pe acest pământ. Filozofia ei este pornită din suflet. De aceea […]
01 mai 2017

Să mai zâmbim puțin! Peripeții în Grecia, episodul III

În ultima zi de Atena ne-am trezit destul de devreme și am plecat spre biroul grecului unde acesta avea ceva de rezolvat, apoi ne-a dus să ne arate realizarile grecilor din ultimii ani dar mai ales ce se străduiau să finalizeze pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Am fost la șantierul Stadionului Olimpic, numit Spyros Louis, după atletul elen care a câștigat maratonul de la JO de vară din 1896. În timpul […]
28 aprilie 2017

Tapas – simbol al culturii spaniole

  Toate se împletesc pe lumea asta. Drumurile, culturile, nevoile, eforturile, rezultatele, viețile.  Nevoia de hrană se împletește cu evoluția, cu dispoziția la risc și cu stăpânirea căldurii. Așa s-a creat bucătăria, sau gastronomia. Bucătăria se împletește cu cultura unor arii restrânse, la început, dar care apoi migrează până la limita arealelor ingredientelor depășite și acestea de negustori, cei care au sfidat mereu limita spațiului. Culturile migrează și se împletesc […]
19 aprilie 2017

Weimar – valiza cu surprize a Germaniei

  Orășelul german Weimar, deși poate părea incredibil, a fost scena multor evenimente importante în istoria Thuringiei, a Germaniei și chiar a lumii. În acest articol vreau să fac o scurtă prezentare a clasicului orășel german, pe care o puteți dezvolta accesând link-urile pe care vi le recomand. Tot prin link-uri puteți afla lucruri interesante despre celelalte obiective pe vare le puteți adăuga Weimarului pentru un pachet superb. Prezența civilizației […]
13 aprilie 2017

Paște Fericit!

Vă doresc tuturor Paște Fericit, în liniște și pace, alături de cei dragi voua!
04 aprilie 2017

Românii vor vacanțe în Germania

  Oficiul Național de Turism al Germaniei (GNTB) a avut, astăzi, la București, conferința de presă anuală pe 2017 în România. Raprezentanții GNTB au fost Cristian Sallai și Tijana Đuričić Evenimentul s-a bucurat de participarea Excelenței Sale, Dl. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale a Germaniei la București. Și pentru că eu am fost cel care a sugerat că cel mai bine ar fi ca sloganul promovării […]
26 martie 2017

Peripeții în Grecia – episodul 2

O nouă zi în Grecia am început-o dimineață pe la 7. Pe la 8:30 deja plecaserăm spre Peloponez. Grecul cu mașina lui cu DB iar eu cu juniorul. De ce așa, nu mai știu. Știu că Stadionul Olimpic pentru ediția jubiliară din 2004 era în construcție și, la stadion, într-o intersecție afectată de șantier, Grecul a forțat galbenul și noi am rămas de căruță. Nici DB și nici Grecul nu […]
31 ianuarie 2017

Zărezeanul-sărbătoarea veseliilor ce vor urma

Pe întâi februarie, în anumite zone din sudul Romaniei dar și în Bulgaria, se sărbatorește Zărezan-ul, o sărbătoare a celei ce de milenii dă viață tuturor sărbătorilor cu licoarea zglobie ieșită din fructele sale, vița de vie. Acum vița nu este ascunsă sub puful protector al zăpezii și fiorii dați de razele parcă prea călduroase ale soarelui cu greu pot fi stăpâniți de ceasul biologic care îndeamnă la siguranță. La […]
13 ianuarie 2017

Încep Balurile Vieneze!

Visele frumoase sunt cu prinți pe cai albi, cavaleri trași prin inel, gata să lupte cu oricine și să se sacrifice pentru o domniță frumoasă, prințese ce-și ascund fața în evantaie diafane și nelipsitele calești de aur ce strălucesc în luminile ce străbat prin ferestrele sălilor de bal. Balului, acea manifestare care rupe granițele convențiilor, acel eveniment mult așteptat care unește visurile, care acum leaga inimi, acum stârnește intrigi, care, […]
29 decembrie 2016

Premiul este München

Oficiul Național de turism al Germaniei, împreună cu Lufthansa lansează provocarea sfârșitului de an. Un concurs care are 5 întrebări simple la care trebuie să răspundeți pentru a putea câștiga un sejur de 3 zile și zbor cu Lufthansa pentru doua persoane. Un cadou care care nu va putea fi uitat niciodată Ce puteți vedea la München? Oh! Grea întrebare! În primul rând trecerea prin istorie a orașului, clădiri monumentale din […]
24 decembrie 2016

Sărbătorile de iarnă în Valea Gastein

Perioada solstițiului de iarnă cu multe sărbători dintre care cea mai mare este Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului. De când datează este greu spus, probabil că de la facerea lumii și au fost adoptate de fiecare cultură de la anterioara, de fiecare religie de la precedenta, de generație fiecare de la predecesorii săi. În lumea creștinătății sărbătorile sunt aparent la fel, dar fiecare colțișor de lume are […]
05 decembrie 2016

Vine Moș Nicolae! Ați fost cuminți sau ma fac Krampus?

În tradiția Alpină Austro-Bavareză, în serile de 5 și 6 decembrie, Sfântul Nicolae colindă din casă în casă cu alaiul său, din care fac parte si Krampușii, creaturi mitice din perioada precreștină, jumătate capră, jumătate demon, care îi mustră pe copiii care au fost răi, în contradicție cu el, care le oferă daruri celor care au fost buni. Acum spuneți-mi care ați fost răi!
30 noiembrie 2016

La mulți ani tărâm de vis!

Pământul are miliarde de peisaje extraordinare, milioane de ținuturi frumoase, mii de ținuturi superbe, sute de locuri pe unde însuși Dumnezeu ar mai trece cu plăcere, dar unul singur e într-adevăr unic, acela pentru care faliile s-au ciocnit și din sfada lor au răsărit Carpații, acela unde Marea Neagră și-a trimis cele mai fine nisipuri, acela pentru care Dunărea și-a schimbat nefiresc cursul, s-a luptat cu Rinul, cu Porțile de […]
27 noiembrie 2016

A început magia Piețelor de Crăciun, a început Adventul

Adventul sau perioada premergătoare Crăciunului este una dintre cele mai frumoase perioade din an, o perioadă de liniște, este perioada poveștilor la gura sobei, a târgurilor și piețelor unde aromele de migdale prăjite, de mere coapte și scorțișoară, de vin fiert și turtă dulce se îmbrâncesc spre a ne invada primul nările și a ne stârni poftele. În Europa locuită de popare germanice creștine, piețele de Crăciun își pierd începutul […]
02 noiembrie 2016

Vinul – din centrul Pământului în zâmbetele noastre

  Priveam zilele trecute printr-un pahar cu vin roșu spre nedefinitul infinit ce va urma. Era un altfel de roșu decât cel ce ne-a strivit și, pe alocuri, încă ne strivește ideile, năzuințele, sufletele și bucuriile cele mai mici, cele mai firești. Era ca rubinele din lagăre de ceas care rotește timpul ce a fost și chiar pe cel ce va să vină, timpul trecut pe care îndrăznim să credem […]
14 septembrie 2016

În țara lui Don Quijote

  Pe vremea când Europa era tabla unui joc de șah mai degrabă nebun decât doar foarte dinamic, pe vremea migrațiilor când principala îndeletnicire era războiul iar regatele, voievodatele și alte orânduiri teritoriale ce încercau să înlocuiască imperiile antichității pâpâiau mai ceva decât reclamele luminoase de astăzi, în anul 418 Toledo devenea capitală. Capitala vizigotă a Spaniei. Toledo e urmașul unei serii de mici fortificații celtice peste care s-a ridicat […]
29 iulie 2016

Ce se poate face când ne ia weekend-ul prin surprindere

Weekend-ul este cel ce încearcă să ne revigoreze câte un pic de 52 de ori pe an, după niște pachete de 5 zile în care numai ce am vrea noi nu facem. Uneori ne pregătim din timp, ne facem planuri, rezervări, trasee și vise, alte ori ne uitîm la celelalte priorități și la ce sclipește în pungă și ne resemnăm că nu vom pleca nicăieri. Ce efecte pozitive poate avea un […]
22 iulie 2016

Ce mai face capra vecinului?! Astăzi Veliko Târnovo

  Mi-a venit mai demult ideea să încep o serie de reportaje pe care să o numesc ”Ce mai face capra vecinului?”. Dar vecin poate fi oricine, că doar suntem la aceeași masă, a industriei ospitalității. Săptămâna trecută am plecat din București la Veliko Târnovo să văd ce mai face pe acolo turismul bulgar. Până să ajungem la capra vecinului bulgar ne-am împiedicat de a noastră care e tare îndărătnică… […]
24 iunie 2016

CRETA – Într-o fugă nebună în spațiu și timp

După o perioadă plăcută, dar dificilă, cu nopți extrem de scurte și peste 400 de kilometri la volan, a urmat o seara lungă, în care sa fac bagaje și o noapte extrem de scurtă, ca sa ajung la 5 la Otopeni. Înarmat cu un nou 70-300 și convins că voi prinde cer senin, am decolat spre Iraklio. Cerul a fost înnorat până deasupra Egeei, dar o pâclă a persistat până […]
31 mai 2016

Cafeaua – capriciul dimineților noastre

Bună dimineața! Așa cum se spune, cafeaua a pornit la drum acum vreo 600 de ani. A plecat din Etiopia și cea mai draguță legendă spune ca efectele ei revigorante ar fi fost descoperite de niște căprițe. De aici să se fi zis că este un capriciu? 🙂 Cu siguranță nu. Din Yemen cafeaua a ajuns în Asia Mică și la Constantinopole, apoi prin nordul Greciei și s-a raspândit în […]
23 mai 2016

Gent – o nestemată a Europei

Orașul Belgian Gent este deseori numit ”micutul orășel dintre Brussels și Brugge”. De ce, nu știu. Documentar, istoria lui începe din secolul VII. Numelui său, ca al majorității numelor de localități, ținuturi, etc., i se alocă mai multe origini. Unii spun că ar veni din latinescul Candia sau Gandia care înseamnă pământul de la confluența apelor, aici fiind locul unde Scheldt primește apele râului Leie. Alții susțin că ar veni […]
19 mai 2016

Dunărea – izvorul de viață al Europei

Ca unul născut undeva pe malul stâng al Dunării, am fost fascinat întotdeauna de fluviu. Până să merg la școală Dunărea era cea despre care auzisem cele mai multe lucruri: povești adevărate și legende, de la cei ce le trăiseră, sau auziseră de ele, sau auziseră doar legendele, și pe de o parte regretau că nu au fost în mijlocul evenimentelor, iar pe de altă parte se bucurau, nesimțindu-se în […]
29 aprilie 2016

Reinheitsgebot – legea valabilă de 500 de ani

Că nemții sunt foarte corecți, se știe. Că este nevoie de legi și de reguli corecte pentru toți membrii unei societăți, iar se știe. Germanii au căutat să dea legi care să fie aceleași și la fel de corecte pentru toți. Poate ca așa sunt respectabile. Că nemții s-au gândit că și producerea berii are nevoie de o lege este mai puțin cunoscut. Ei bine, pe 23 aprilie, s-au împlinit […]
11 aprilie 2016

În pod la străbunici

Am făcut zilele trecute o călătorie mai puțin obișnuită. De fapt a vrut să fie o vizită dar, odată trecută poarta timpului, am trecut într-o altă lume, lume care era, parcă, mai aproape de copilăria mea când, urcat în podul cu vechituri, deveneam exploratorul jules-vernian ce căuta să afle sensul celor găsite acolo, fără a trimite ceva în derizoriu și apreciind totul ca unelte ce nu se știe dacă își […]
03 februarie 2016

Visul vienez pe gheață

Piața de Crăciun de la Viena se închide chiar în Ajun. Poate vă închipuiți că locul este cuprins de tristețea cotidiană a unui anotimp care anul acesta și-a pierdut ornamentul de bază, că pe acolo vor mai trece doar câțiva conțopiști presați de trecerea timpului în defavoarea lor, grăbiți să nu rateze condica? Ei bine, la scurt timp după focurile de artificii ce vestesc Anul Nou, imediat după sărbătorile de […]